Cluj: Bolnavii de cancer au așteptat la coadă, în frig, pentru a ajunge în spital să-și ia tratamentul

23 martie 2020, 12:35

De la primele ore ale dimineții, in fața Institutului Oncologic din Cluj-Napoca s-a format o coadă de mai bine de 200 de metri, care înconjura tot spitalul și ajungea aproape de Grădina Botanică.

Sute de oameni au așteptat ore în șir să intre fie la tratament, fie la analize sau pur și simpu să-și viziteze rudele.

Imaginile cu oamenii care stau în frig și-și așteaptă rândul au circulat si pe retelele de socializare și au stârnit revoltă.

„Cozi de zeci de metri, în frig și ninsoare, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, azi dimineață (luni – nr.), de la ora 7! Pacienții cu cancer stau cu orele de dimineață la cozi infernale, în frig, pentru a primi tratamentul de care depinde supraviețuirea lor. În plină criză COVID-19 acești bolnavi sunt cei mai expuși infectării. Nu poate fi vorba de distanțare socială aici, nu se respectă cei 1. 5 metri între bolnavi. Jandarmii sunt uluiți de suferința oamenilor și nu sunt capabili să ia măsuri”, a atras atenția deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Deputatul a făcut publice imagini cu coada la care stau pacienții cu cancer de la Cluj.

Imediat după prânz, coada a dispărut.

În această după-amiază, autoritățile au anunțat că toate operațiile, tratamentele și investigațiile care nu constituie urgențe se suspendă timp de 14 zile.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite