Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Clubul Rapid are datorii totale de aproximativ 34 de milioane de euro

Cei 163 de creditori ai clubului Rapid solicită creanţe totale de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), dar administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei (aproximativ 34 de milioane de euro), informează agenţia Mediafax.

14 Februarie 2013, 19:21 |
Momente grele pentru fanii Rapidului

Adminstratorul judiciar al clubului Rapid a stabilit că SC FC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal din Giuleşti, are datorii totale de 148.029.085 lei (aproximativ 34 de milioane de euro), dar, la asa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro).

Creditorii au dreptul să conteste tabelul preliminar în termen cinci zile, după care va fi aprobat tabelul final al creanţelor clubului giuleştean.

Diferenţa dintre sumele solicitate de potenţialii creditori şi cele admise în tabelul preliminar se explică prin faptul că fie nu există documente care să ateste datoriile, fie nu există suficiente date care să arate perioada pentru care se înregistrează creanţa respectivă. De asemenea, sunt cazuri în care unii dintre creditori, respectiv jucători, au renunţat la sumele pe care le aveau de recuperat de la FC Rapid în schimbul dezlegării de contractul cu clubul, după ce s-au înscris la masa credală.

Cei mai mari creditori ai SC FC Rapid SA cu datorii admise sunt:

  • acţionarul majoritar George Copos în nume propriu (5,9 milioane lei),
  • firme din grupul pe care îl controlează precum Ana Holding SA (20 milioane lei), Ana Hotels (914.000 lei), Ana Imep (7,2 milioane lei) şi Ana Residences (17 milioane lei),
  • CEC Bank (13,4 milioane lei),
  • ANAF (9,4 milioane lei),
  • serviciul public pentru finanţe publice locale Sector 6 (7,3 milioane de lei),
  • omul de afaceri Fathi Taher prin firma SC MT Property (10 milioane lei).

Fathi Taher, care a finanţat clubul în anul 2008, când a încercat să cumpere pachetul majoritar de acţiuni de la George Copos, s-a înscris la masa credală în total cu 37 de milioane de lei, însă adminsitratorul a admis doar 10 milioane de lei.

În afară de jucători, în tabelul creditorilor cu creanţe chirografare mai figurează, printre alţii:

  • preşedintele executiv Constantin Zotta (înscris la masa credală cu 59.000 lei şi admis cu 59.000 lei),
  • antrenorul Marian Rada (înscris cu 64.000 lei, admis cu 34.000 lei),
  • fostul proprietar al FC Naţional, Constantin Iacov (înscris cu 5,2 milioane lei, admis cu 0 lei),
  • FC Corvinul Hunedoara (înscris cu 3,1 milioane lei, admis cu 0 lei),
  • Unicredit Tiriac Bank SA (înscris cu 6,6 milioane de lei, admis cu 0 lei),
  • Institutul Naţional de Medicină Sportivă (înscris cu 10.725 lei, admis cu 10.725 lei),
  • FC Universitatea Cluj (înscris cu 262.589 lei, admis cu 262.589 lei),
  • Megapearl Limited din Cipru (înscris cu 43 milioane lei, admis cu 43 milioane lei),
  • clubul Maritimo Da Madeira Futebol (înscris cu 216.940 lei, admis cu 204.071 lei),
  • Centrul de Fotbal Mogoşoaia SRL (înscris cu 8150 lei, admis cu 8.150 lei).

În tabelul preliminar, creanţele garantate au o valoare totală de 23,4 milioane lei şi aparţin CEC Bank şi Ana Holding (9,9 milioane lei), creanţele bugetare totalizează 16,7 milioane lei, iar creanţele chirografare (negarantate) însumează 107,7 milioane lei. La acestea se adaugă creanţe salariale în valoare de 99.000 de lei.

Conform Legii Insolvenţei, SC FC Rapid SA trebuie să achite în primul rând creanţele salariale, apoi pe cele garantate, cele bugetare şi în ultimul rând pe cele chirografare.

În general, creditorii care îşi recuperează o parte din datorii sau în unele cazuri integral sunt cei cu creanţe salariale, garantate şi bugetare.

Următorul pas va fi stabilirea planului de reorganizare a grupării din Liga I de către creditorul care deţine 20 la sută din datorii şi administratorul judiciar, cu o perioadă de implementare de 1-3 ani. Planul de reorganizare ar trebui să cuprindă măsuri care să vizeze revitalizarea activităţii clubului astfel încât să îşi achite datoriile.

Sursa: agenţia Mediafax

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 22°C
IASI 18°C 21°C
CLUJ 22°C 25°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 19°C 22°C
BRASOV 18°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Aprilie 2019, 23:42
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-04-2019
Deschidere: 8402.88
Maxim: 8413.64
Mimim: 8350.16
Variatie: -0.53%
TLV
2.15
1.14%
FP
0.97
0.21%
SNP
0.38
0.4%
SNG
33.90
0.15%
BRD
13.70
0.87%
TGN
350.00
0%
SNN
10.38
4.49%
EL
10.70
3.26%
COTE
78.00
1.02%
SIF5
2.07
0%
ARHIVĂ ȘTIRI