Clubul polonez al Daciilor din anii 80 a vizitat reședința Regelui Mihai

3 iulie 2017, 20:37

Ploua torenţial când şoferii polonezi ai celor 20 de autoturisme fabricate în epoca ceauşistă au oprit în faţa Palatului Elisabeta din Bucureşti şi au şi făcut un tur al reşedinţei regale.

Turiştii au văzut colecţia de artă contemporană a Regelui Mihai, colecţia de costume populare a Principesei Margareta, au vizitat Salonul Alb şi Sala Tronului şi Sufrageria Regală. Au fost impresionaţi că au găsit steagul Poloniei, primit de Principesa Margareta de la batalionul polonez care, luna trecută, a fost redenumit Regele Carol al Doilea.

De la Palatul Elisabeta, Caravana Go România a plecat la Palatul Parlamentului şi se va opri pentru câteva zile pe litoral. Mulţi au mai fost la Marea Neagră şi în anii 70-80. Deşi erau copii, atunci au învăţat şi câteva cuvinte în română.

Caravana Go România face un tur al ţării noastre timp de două săptămâni. Vor fi mesageri pentru turiştii pe care îi aşteaptă România din Polonia. Televiziunea Română i-a mai filmat şi în alte oraşe în care au oprit până acum şi va fi alături de Caravana Go România pe tot parcursul călătoriei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

Ciolacu: Din acest moment, guvernul și premierul vor folosi un singur brand – Dacia

Ministerul Mediului a pus în dezbatere ghidurile pentru Rabla Clasic și Rabla Plus