Clotilde Armand poate cere în justiţie rezilierea contractului cu Romprest pe fondul scandalului gunoaielor

Primăria Sectorului 1 poate cere în justiţie rezilierea contractului cu Romprest pe fondul scandalului gunoaielor. Consilierii locali i-au dat mandat în acest sens lui Clotilde Armand, primarul sectorului. Au fost votate însă şi trei amendamente iar unul prevede ca primarul să respecte contractul cu Romprest până la o eventuală decizie de reziliere în Justiţie.

27 Iulie 2021, 19:49 |

Totuşi, consilierii au votat şi 3 amendamente pe care primarul ar trebui să le respecte.

Reprezentanţii Romprest spun caă soarta contractului se va tranşa în faţa judecătorilor.

Între primarul Clotilde Armand şi compania Romprest există un litigiu privind valoarea contractului.

Primarul susţine că operatorul a facturat 50 de milioane de euro în plus pe servicii umflate sau neprestate în realitate.

Compania reclamă că primaria îi datorează peste 24 de milioane de euro şi în aceste condiţii a fost nevoită să dea oameni afară şi să reducă frecvenţa colectării deşeurilor din sectorul 1.

Până la o soluţionare a conflictului, coşurile stradale din Sectorul 1 sunt pline ochi de gunoi. Iar prefectul şi-a dat acordul pentru instituirea stării de alertă.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 18°C
IASI 13°C 12°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI