Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara devine secție externă a spitalului „Victor Babeș”, destinată pacienților cu coronavirus

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
20 octombrie 2020, 14:53

Modificarea s-a făcut în baza unui ordin recent al ministrului Sănătăţii. Secţia va avea o capacitate de 48 de paturi, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Timiş, citat de Agerpres.

Cinci focare active de coronavirus au fost declarate închise, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, dar a crescut cu cinci numărul bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2 care au fost internaţi în terapia intensivă în ultimele 24 de ore.

Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat că au fost închise focarele de la Spitalul de Copii Timişoara, de la trei unităţi economice din Ghiroda, Dumbrăviţa şi Lugoj, precum şi dintr-o unitate nonguvernamentală din Timişoara.

În prezent, mai sunt în supraveghere epidemiologică 12 focare COVID-19, la o firmă din Sânnicolau Mare şi una din Timişoara, la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din Timişoara (şapte cazuri), penitenciarul Timişoara (77 de cazuri), Universitatea de Vest Timişoara (cinci cazuri), Centrul rezidenţial privat pentru persoane vârstnice Buziaş (cinci cazuri), Spitalul Judeţean Timişoara (19 cazuri), Spitalul de psihiatrie Jebel (19 cazuri), clubul sportiv SCM Timişoara (11 cazuri), Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Găvojdia (65 de persoane), Centrul de îngrijire persoane vârstnice Bacova (nouă cazuri) şi Centrul de îngrijiri paliative Timişoara (15 cazuri).

Instituţia Prefectului Timiş a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost confirmate cu COVID 147 de persoane în judeţ, faţă de 66 în ziua precedentă. Dintre acestea, 65 sunt din Timişoara, faţă de 34 raportate în ziua precedentă.

În această dimineaţă erau internate cu SARS-CoV-2 226 de persoane, cu 27 pe secţia ATI, faţă de 22 în ziua precedentă, iar cinci cadre medicale au fost testate pozitiv.

De la începutul pandemiei au fost înregistrate 199 de decese, din care două în ultimele 24 de ore.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite