Fethullah Gulen, clericul islamist stabilit în Statele Unite şi acuzat de Turcia că s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate anul trecut, susţine că nu intenţionează să părăsească SUA .
Gulen a negat acuzaţiile guvernului turc din februarie, potrivit cărora el s-ar pregăti să plece în Canada pentru a evita extrădarea. Fethullah Gulen şi-a exprimat însă speranţa că administraţia Trump nu va aproba extrădarea lui, mai ales după demisia fostului consilier pe probleme de securitate Michael Flynn, acuzat printre altele că ar fi discutat cu ministrul de Externe şi cu ginerele preşedintelui Erdogan despre predarea sa Ankarei.
Casa Alba si Ambasada Turciei de la Washington nu au comentat afirmaţiile lui Gulen.