Două clădiri ale fostului Combinat Chimic Făgăraş au fost demolate printr-o explozie controlată. Pentru evitarea oricăror incidente, zona a fost izolată pe o rază de 300 de metri.
Aproape 200 de kilograme de explozibil au fost utilizate pentru punerea la pământ a clădirilor, vechi de aproape o sută de ani şi care aveau câte 3 etaje. Erau dezafectate din 2014, când vechiul proprietar a dezmembrat elementele metalice şi le-a vândut, împreună cu utilajele, unor centre de reciclare.
Structurile au fost deteriorate, abandonate şi vandalizate astfel că demolarea lor era absolut necesară. Autorităţile locale din Făgăraş anunţă că alte 10 clădiri urmează să fie demolate în viitorul apropiat, pentru realizarea unei noi investiţii.