Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
DESTINAŢII DE VACANŢĂ

City break la Budapesta, în topul destinaţiilor de toamnă

Vă puteţi plimba pe malul Dunării, puteţi urca la Castel sau la Bastionul Pescarilor şi privi panorama oraşului, puteţi explora muzeele, vă puteţi relaxa în parcuri sau la băile termale. Faceţi şi o croazieră romantică pe valurile Dunării şi savuraţi o cină gustoasă şi un pahar de vin de Tokay, iar la început de octombrie nu rataţi Festivalul de artă contemporană Cafe Budapest.

02 Octombrie 2014, 14:20 (actualizat 30 Octombrie 2014, 10:58) | documentar de Liliana Teică |
Tichet de vacanță, Budapesta
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Capitala Ungariei, situată pe ambele maluri ale Dunării, e împărţită de fluviu în două, Pesta - la est - ocupă două treimi din suprafață şi este centrul administrativ, comercial şi industrial, şi Buda, pe partea de vest, majoritar rezidentială, care se ]ntinde pe suprafaţa a mai mult de  20 de dealuri pe malul drept al Dunării.

(w620) Panorama o

Pe zona  budapestană a Dunării sunt şase mari insule: Margit-sziget, Óbudai si Csepel-sziget, Palotai, Nép şi Háros-sziget şi noua poduri.

Budapesta este principalul centru political, cultural, comercial şi industrial al ţării şi cel mai mare oraş al Ungariei, cu cei peste 3 milioane de locutori, în zona sa metropolitană.

(w460) Cafenea Bu

Capitala Ungariei abundă de monumente şi clădiri istorice cu arhitectură în stil baroc, neoclasic, art nouveau sau eclectic, care adăpostesc multe muzee, teatre sau biblioteci, alături de care sunt construcţii moderne, cu sedii de companii şi bănci sau hoteluri cu multe stele.

Budapesta are şi o excepţională infrastructură turistică,  cu hoteluri, hosteluri de tineret sau pensiuni, cu restaurante şi cafenele istorice splendid renovate. Are o infrastructură modernă de transport cu patru linii de metrou, tramvaie, autobuze şi troleibuze, dar şi câteva specialităţi.

(w500) Hotel BudaUn funicular transportă pasagerii de la Podul cu Lanţuri până la Castelul Buda, un tren de tip mocăniţă care merge pe un traseu de 11 km peste dealul Buda şi un  telescaun, Libegő, care duce pe colina denumită János hegy.

De aici se poate admira panorama întregului oraş sau chiar a celor mai înalte vârfuri din Munţii Tatra, dacă condiţiile atmosferice sunt prielnice.

În ultimele trei decenii Budapesta a renăscut şi a devenit o destinatie de business sau de vacanţă, ideală atât pentru oameni de afaceri, VIP-uri sau turiştii de toate vârstele şi accesibilă oricărui buget. Oraşul tăieşte o  intensa viaţă culturală, plină de festivaluri naționale şi internaționale,  de evenimente sportive sau muzicale,  între care Festivalul de muzică Sziget, Festivalul de artă contemporană Cafe Budapest sau Parada Budapesta, similară Love Parade din Berlin.

De la aşezarea celtică Ak-ink, la Budapesta de astăzi

Fondată de triburile celtice şi numită Ak-ink, aşezarea a devenit la începutul mileniului întâi castru roman, Aquincum, pentru a apăra graniţele imperiului şi apoi capitala romană a Panoniei Inferioare. După multe alte triburi migratoare, pe la sfârşit de secol IX s-au stabilit în marea pustă, Árpád (850–907) a fost primul conducător al Ungariei, iar în anul 1000 a luat ființă Regatul ungar sub conducerea lui Ştefan I al Ungariei, primul rege maghiar, care a înfiinţat biserica ungară și a asigurat trecerea populaţiei la creştinism.

(w460) BudapestaÎn timp ce Europa apuseana trăia în plină Renaştere, istoria Ungariei a fost marcată de domnia regelui Matei Corvin (1458-1490), fiul lui Iancu de Hunedoara, o perioadă înfloritoare culturală şi de consolidare a independenței faţă de Imperiul Otoman.

După pierderea independenţei, în 1526, şi după 150 de guvernare otomană, oraşul a intrat într-o nouă eră de prosperitate, în secolele XVIII şi XIX. Budapesta a devenit un oraş global, după unificarea Pestei cu Buda în 1873, şi a doua capitală a Imperiului Austro-Ungar, o mare putere dizolvată în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial.

Budapesta a fost în centrul Revoluţiei Ungare de la 1848,  a operaţiunii militare Panzerfaust din 1944, a fost asediată şi s-a predat necondiţionat în faţa Armatei Roşii şi a trupelor române în februarie 1945, şi s-a aflat în fruntea Revoluţiei din 1956, împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice sfârșită printr-un masacru, în urma peste 200 de mii de locuitori au părăsit ţara şi s-au refugiat în Occident.

Oraşul topurilor

Budapesta este astăzi cotată în top 10, în toate clasamentele realizate de principalele siteuri de business sau de turism din lume. Este considerată cea mai agreabilă capitală din Europa Centrală şi de Est în privinţa calităţii vieţii (Economist Intelligence Unit), al doilea cel mai bun oraş al lumii (site-ul Condé Nast Traveler), Forbes o declară al şaptelea cel mai idilic loc din Europa, iar UcityGuides o consideră al nouălea cel mai frumos oraş al lumii.

(w460) Podul cu lDe asemenea,  UNESCO a înscris pe lista Patrimoniului Cultural al Umanităţii marile sale atracţii: zona Malurile Dunării, Cetatea Buda - timp de doua secole capitală a Regatului Ungariei, bulevardul Andrássy şi Piaţa Eroilor cu Monumentul Milenium, dar şi prima linie electrificată de trasport subteran metrou din Europa continentală, deschisă în 1896, la doar şase ani după metroul londonez, prima linie de metrou din lume.

Budapesta are 80 de izvoare termale şi cea mai mare sistem carstic termal din lume, a doua cea mai mare sinagogă şi al treia cea mai mare clădire a parlamentului din lume.

Pentru toate aceastea, dar şi pentru atmosfera sa intens cultură, pentru calitatea şi diversitatea distracţiilor sau a serviciilor turistice, capitala Ungariei atrage mai mult de 4 milioane şi jumătate de vizitatori în fiecare an, aflându-se pe locul şase în topul celor mai vizitate oraşe europene.

Oraşul spa

(w460) Spa GellerCultura băilor termale s-a născut încă din timpurile stăpânirii romane, încheiată cu o jumatate de mileniu înainte ca ungurii să se stabilească pe aceste teritorii, dar şi turci, care au ocupat Ungaria pentru mai mult de un secol şi jumatate, au construit mari băi termale în zona Budapestei.

În imediata vecinătate a podului Elisabeta, între peretele stâncos al dealului şi faleza Dunarii, sunt Băile Rudas, construite de turci în secului XVII, încă în folosinţă, iar la poalele dealului Gellért sunt alte două mari băi termale.

La nord est, în cartierul Tabán, sunt Băile medicinale Rác,  iar în Piaţa Gellért, la poalele dealului, lângă Podul Libertății, sunt Băile Gellért cu jacuzzi şi piscine care datează de la începutul secolului XX. Remarcabile sunt şi dotarile şi mobilierul în stil Art Nouveau, coloanele de marmură, statuile, vitraliile şi mozaicurile deosebit de frumoase.

(w500) Szechenyi

Szechenyi Spa din City Park, construit în stil neobaroc în 1913, este una din cele mai mari băi termale din Europa.

Are în total 15 piscine, trei în aer liber şi 12 interioare, şi sunt reprezentate aici trei culturi diferite, în ce priveşte băile termale. Sauna, bazinul de inot şi baia de aburi sunt inspirate de cultura nordică, unele băi sunt în stil grecesc, iar câteva dintre bazine sunt în stil roman.

Apele termale, a căror temperatura variaza între 21ºC şi 78ºC, conţin ioni de fluor, sodiu, clorură de sulf, carbonat de hidrogen, magneziu şi calciu şi au nenumărate indicaţii terapeutice, dar atrag şi pe cei care vor doar să se relaxeze.

Budapesta are, pe lânga zecile de izvoare termale,  o vastă reţea de peşteri dintre care unele, cu galerii largi,  sunt amenajate pentru turisti cu pasarele de lemn sau metal, in timp ce altele pot fi explorate de pasionaţi doar cu echipamente speologice.

Oraşul muzeelor

Sunt foarte multe şi au cele mai diverse tematici, de la istorie, artă, farmacie şi ştiinţele naturii, pâna la religie, muzică, bere, vinuri, steaguri, fluturi sau chiar crimă.

Impresionantul Muzeu de Arte Frumoase, din Piaţa Eroilor, deţine o colecţie magnifică de obiecte de artă începţnd cu antichitatea greco-romana şi până în zilele noastre, si mai multe muzee de arta moderna si contemporana.

Kiscelli Múzeum este adăpostită de o fostă mănăstire construită în stil baroc pe o colină, transformată apoi în bază şi spital militar şi cumpărată de un colecţionar vienez de artă în anul 1910, prezintă istoria din ultimele trei secole a Budapestei şi a locuitorilor săi.

Muzeu Evreiesc este alături de Marea Sinagogă, cea mai mare din Europa şi a doua ca mărime din lume, Muzeul Bibliei se mândreşte cu o expoziţie permanentă care prezintă Arheologia şi Biblia, Istoria Bibliei în Maghiară şi Biblia în jurul Lumii. Alte  muzee sunt dedicate etnografiei maghiare sau colecţiilor de piese exotice provenite din China, Japonia, India, Nepal, Mongolia, un muzeu în aer liber prezintă vestigiile oraşului Aquincum întemeiat de romani în secolul I, iar Muzeul Crimei, o alternativă bizară la multitudinea de galerii şi expoziţii de artă, a fost înfiinţat în anul 1999 şi expune uniforme şi diverse obiecte din dotarea forţelor de poliţie.

Palatul Artelor din Budapesta, deschis în 2005, este un centru cultural multifuncțional modern care găzduiește concomitent evenimente din trei arte: muzica, artele vizuale și arta teatrală.

Monumente istorice, atracţii turistice actuale

(w620) Monumentul

Piaţa Eroilor cu Monumentul Milenium este unul din cele mai vizitate locuri din Budapesta. Monumentul, construit în  1896 pentru a comemora un mileniu de la sosirea ungarilor în Bazinul Carpaţilor, constă din două semicercuri deaspra cărora se află simbolurile Păcii şi Războiului, a Muncii şi Bunăstării, ale Cunoaşterii şi Gloriei. Nişele sunt decorate cu statui de regi, guvernatori şi personalităţi celebre ale istoriei Ungariei. În mijlocul Pieţii Eroilor se află o coloană în stil corintic, înaltă de 36 de metri, cu statuia Arhanghelului Gabriel, simbol al religiei romano-catolice, iar pe piedestal  sunt statuile ecvestre ale lui Árpád şi ale celor şapte conducători de triburi ungare care au fondat naţiunea maghiară.

Pe laturile pieţii sunt Mormântul Soldatului Necunoscut şi doua mari clădiri, Muzeul de Arte Frumoase şi Galeria de Artă, ambele foarte vizitate de turişi şi foarte apreciate pentru excepţionalele expoziţii tempoare de pictură pe care le organizează. Se pot vedea aici capodoperele lui Van Gogh, Rembrandt sau a celor mai mari artiţi spanioli sau francezi.

(w400) Biserica MÎn vechea Cetate a Budei este Biserica Mátyás, sau Biserica Încoronării din Budavár, construită inițial în stil romanic în 1015.

Clădirea actuală a fost realizată în stil gotic în a doua jumătate a secolului XIV şi este, după mărime, cea de-a doua biserică din Buda medievală şi a şaptea biserică din Regatul medieval al Ungariei. A fost biserica domnească a regatului şi loc de botez şi încoronare a regilor Ungariei îşi datorează numele de la faptul că aici a fost încoronat rege Matia Corvin care a condus Regatul Ungariei între anii 1458 şi 1490.

În apropiere au fost construite, între anii 1895 și 1902, Bastionul Pescarilor, o mare terasă cu scări şi alei, în stil neogotic și neoromanic, şi câţiva ani mai târziu un bastion cu şapte turnuri, câte unul pentru fiecare dintre triburile ungurilor care s-au așezat în Câmpia Panonică în anul 896. Numele bastionului provine de la breasla pescarilor care a apărat în Evul Mediu acestă porțiune a zidurilor orașului. De pe terasă și din turnuri se deschide cea mai drumoasă panoramă asupra Dunării şi Insulei Margareta, a pestei şi a Dealului Gellért.

(w460) BastionulÎntre Bastion și Biserica Mátyás este statuia ecvestră din bronz a regelui Ștefan I al Ungariei pe un piedestal cu basoreliefuri care ilustrează episoade din viața regelui, iar în apropiere se află amplasată o copie a Statuii Sfântului Gheorghe din Praga, realizată în 1373, prima statuie ecvestră de for public realizată din bronz în perioada medievală.

(w460) Castelul BDin acelaşi complex face parte şi Castelul Buda al regilor Ungariei, construit în secolul XIV şi înscris şi el în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acum splendidul castelul găzduieşte Galeria Naţională cu o impresionantă  colecţie de pictură maghiară, iar subteranele sunt un mare labirint.

Podul cu Lanţuri este cel mai vechi şi mai vestit dintre toate podurile de peste Dunare din Budapesta. A fost construit  între anii 1840 şi 1849 şi era considerat la acea vreme unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectura industrială din Europa.

(w460) Citadela B

În vârful dealului Gellért, pe un platou îngust situat la altitudinea de 235 de metri, este Citadela, o fortăreață ridicată de autoritățile militare austriece în anul 1854, după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848, monument istoric important şi reper turistic al capitalei maghiare.

Din 1987, zona care cuprinde și Citadela este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca parte a obiectivului „Malurile Dunării”. Este construcția aflată la cea mai mare altitudine din centrul Budapestei.

Pe valurile Dunării

Romanticii pot încheia vizita în Budapesta cu o croazieră pe Dunăre sau cu o cină la unul dintre micile restaurante pitoresti de pe unul din numeroasele vase ancorate pe malurile fluviului.  Gastronomia maghiara e celebră, nu doar prin ciorbele şi tocanele gulash asezonate din belşug cu paprika, dar şi prin dulciurile gustoase, toate udate cu un vin de Tokay  şi savurate pe ritmurile unui vals unguresc.


ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACANŢĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 1°C 0°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 10°C 5°C
CRAIOVA 2°C 0°C
BRASOV 1°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Noiembrie 2018, 17:05
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-11-2018
Deschidere: 8573.66
Maxim: 8593.79
Mimim: 8534.59
Variatie: 0.01%
TLV
2.37
0.63%
SNG
34.85
0.14%
FP
0.94
0.11%
TRP
0.36
0.28%
ATB
0.48
0.21%
EL
10.86
0.18%
SNN
8.45
0.48%
SNP
0.38
1.2%
SIF1
2.34
1.27%
M
27.40
0.36%
ARHIVĂ ȘTIRI