Circulaţia se închide temporar, luni, pe Transfăgărăşan, pentru desfăşurarea Turului Ciclist al Sibiului

Transfagarasan
Transfagarasan
1 iulie 2022, 14:53

Astfel, în intervalul orar 10:00 – 17:30 se va închide circulaţia la km 115+926 – km 116+808 (închidere tunel) iar între 10:00 – 12:00, la km 130+800 – km 147+785 (Bălea Cascadă – localitatea Cârţişoara).

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federaţiei Române de Ciclism şi a Uniunii Cicliste Internaţionale. Încă de la prima ediţie, care a avut loc în iulie 2011, Turul Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiţie ciclistă organizată în România şi una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naţionale, Continentale, Pro-Continentale şi, în premieră pentru ţara noastră, de World Tour.

În cele 11 ediţii organizate până acum, au venit la Sibiu ciclişti care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câştigător al Turului Franţei în 2019, sau Primoz Roglic- câştigător al Turului Spaniei în acelaşi an.

A 12-a ediţie a Turului Sibiului, cursă de categoria 2.1, va reuni în perioada 2-5 iulie un număr de 28 de echipe, inclusiv şase de World Tour (BORA-hansgrohe, Israel-Premier Tech, Jumbo-Visma, Lotto Soudal, Astana Qazaqstan şi Cofidis), ceea ce dă garanţia unei întreceri spectaculoase şi echilibrate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite