Circulație restricționată pe DN 1. Au început lucrările de reabilitare a podului de la ieşirea din Predeal spre Azuga

20 septembrie 2021, 11:59

Specialiștii de la Drumuri şi Poduri Braşov spun că sunt necesare reparaţii ample la toată structura rutieră a acestui pasaj.

Vor fi înlocuite rosturile de dilatație şi hidroizolaţia, iar stratul de asfalt va fi înnoit.

Cine circulă în următoarea perioadă între București și Brașov şi vrea să evite zona în care se lucrează poate alege rutele alternative: DN1A – Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Brașov sau DN73 – Pitești – Câmpulung – Bran – Brașov.

În jurul prânzului, șoferii care veneau dinspre Brașov au stat la o coadă de mașini mai bine de o jumătate de oră până să ajungă la podul de la ieșire din Predeal. Dacă unii s-au obișnuit cu această situație întâlnită în fiecare minivacanță, alții și-au pierdut răbdarea.

Și la un pod din Azuga se lucrează de câteva luni, dar acolo traficul e deviat pe un drum provizoriu. Din cauza acelor lucrări, traficul greu a fost interzis pe Valea Prahovei, pe tot parcursul zilei. Cei de la Drumuri și Poduri Brașov au considerat o oportunitate să înceapă lucrările și la podul de la Predeal, dat fiind că acum lipsesc camioanele din trafic.

Lucrarea de la podul de la Predeal va dura aproximativ o lună, spun drumarii, dar se poate prelungi, în funcție de condițiile meteo. Astăzi s-a lucrat și pe ploaie. Vor urma însă reparații la partea de hidroizolație, la structura rutieră și la rosturile de dilatație. Apoi se vor pune straturi noi de asfalt.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite