Circulație îngreunată în țară din cauza zăpezii. Călători blocați 10 ore în trenuri între Covasna și Harghita, din cauza copacilor căzuţi pe calea ferată

17 martie 2021, 19:22

Zeci de călători au fost blocaţi circa 10 ore, în trenuri, între Covasna și Harghita, din cauza copacilor căzuţi peste calea ferată și peste firele care alimentează garniturile cu electricitate.

Puțini sunt cei care se așteptau ca în mijlocul primei luni de primăvară calendaristică, iarna să lovească atât de puternic. În județele Covasna și Harghita fulgii au căzut necontenit, ore întregi, iar viscolul a redus vizibilitatea. A nins atât de mult încât copacii au început să cedeze sub greutatea omătului. Pentru că au ajuns și pe calea ferată, patru trenuri de călători nu au mai putut înainta pe ruta Braşov-Miercurea Ciuc, în toiul nopții. Zeci de călători au fost nevoiți să aștepte.

Mai bine de 10 ore, trenurile au staţionat în gările de pe traseu.

În jurul orei 9.00, traficul feroviar s-a reluat. Dar numai parțial. După trecerea primei garnituri de tren, circulaţia s-a întrerupt din nou. Între timp, cei aproximativ 80 de călători din trenul Baia Mare-Bucureşti, au primit strictul necesar din partea CFR, cât au așteptat în stația Băile Tuşnad.

Circulaţia s-a reluat abia la prânz, cu locomotive diesel.

S-a circulat în condiții de iarnă și pe șosele. Traficul a fost restricționat, pe drumul care leagă Râșnov și Predeal, pentru autovehiculele de mare tonaj.

În județul Neamț, o porțiune de drum județean a fost închisă pentru câteva ore, din cauza viscolului și a sulurilor de zăpadă.

Mai multe mașini și tiruri, dar și un utilaj care făcea deszăpezirea, au rămas blocate în zăpadă, pe marginea drumului.

Traficul a fost blocat, dimineața și pe șoseaua care leagă Brasovul de Bacău, în pasul Oituz. S-au format coloane de zeci de kilometri, pe ambele sensuri.

Spre prânz, circulația a fost reluata, dar s-a înaintat cu dificultate, din cauza stratului de zăpadă frământată de pe șosea. Vremea rea va pune probleme și în următoarele ore.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite