Circulație în condiții de iarnă pe foarte multe drumuri naționale. Aflați ultimele detalii

23 martie 2020, 08:40

Ninge în Oltenia, dar și în aproape toată țară, avem două Coduri unul galben și altul portocaliu de ninsoare și de viscol puternic.

Au fost înregistrate și câteva incidente din fericire nu grave. În jud Argeș a căzut un copac pe drumul dintre Pitești și localitatea Babană, au intervenit imediat pompierii și au degajat drumul, iar tot atunci au fost nevoiți să intervină și în cazul unui autoturism care a derapat și a ajuns pe marginea drumului. Din fericire nimeni au a fost rănit, însă șoferul s-a speriat.

Un alt incident s-a înregistrat pe DN 7 la ieșirea din jud. Argeș către Vâlcea unde un alt autoturism a ieșit de pe carosabil, iar angajații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au acordat primul ajutor. O persoană a fost transportată la spital însă nu cu răni grave.

Zăpada este și în stațiunea gorjeană Ranca unde ninge de azi noapte. Au fost scoase utilajele care au intervenit non-stop. Drumarii spun că au situația sub control și că există suficient material antiderapant ținând cont că nu a nins mult în această iarnă. A nins și în județele Alba și Bistrița, iar în acest moment sunt vizate de acest Cod portocaliu 12 județe din Oltenia, Banat și Muntenia.

Codul expiră mâine dimineață.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat încă de luni dimineaţa, că se circulă în condiţii de iarnă pe foarte multe drumuri naţionale din ţară, însă nu sunt înregistrate blocaje sau probleme majore privind fluenţa traficului.

Se înregistrează ninsori pe drumurile din Muntenia, Dolj, Vâlcea, Hunedoara, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi altele, precizează sursa citată.

De asemenea, se semnalează lapoviţă în Capitală şi pe artere din judeţele Constanţa, Olt, Mehedinţi.

„Având în vederea atenţionările meteorologice de vreme nefavorabilă, valabile până miercuri dimineaţă, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor unui carosabil umed, alunecos sau acoperit cu zăpadă, să folosească în mod corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire şi să păstreze o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în siguranţă”, subliniază Centrul Infotrafic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite