Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la Buzău, că nu se vor mări salariile pentru demnitari. Iar în cazul în care va fi promulgată legea, se va da o ordonanță de progare a acestui termen.
Este o corectură, am chemat azi dimineata și pe liderul de grup, a venit și liderul de grup de la Partidul Național Liberal și președintele Comisiei. Ese vorba că toți demnitarii sunt cuprinși pe Anexa 9. Cu certitudine, astăzi în Coaliție, vom lua decizia, dacă legea va trece de CCR se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari, altfel legea ar fi fost neconstituțională și ar fi fost respinsă la CCR, fiindcă se intervenea pe anexa 9 (...) Astăzi din Coaliție vom ieși cu o decizie că nu se vor mări salariile pentru demnitari, în cazul în care va fi promulgată legea, se va da o ordonanță de progare a acestui termen, a declarat Marcel Ciolacu.
În privința taxei de solidaritate, Ciolacu a spus cărămâne în continuare la părerea că ar trebui introdusă.
"E o normalitate ca în interiorul coaliţiei să avem opinii diferite (...) Îmi menţin părerea, cel puţin la taxa de solidaritate, că ar fi oportună. Nu ştiu dacă vom decide în coaliţie să o introducem (...) Nu am inventat-o eu, Marcel Ciolacu, sau echipele PSD, dimpotrivă, noi am încercat să vedem cum o putem uniformiza legislativ (...) Există şi în Germania", a menţionat acesta.
Cristian Seidler, deputat USR: Azi iei o măsură și mâine, doar pentru că presa și-a dat seama, doar pentru că USR s-a prins, doar pentru că a ieșit informația publică, d-asta o prorogi. Nu va fi nevoie să o proroge pentru că așa cum am anunțat atacăm la CCR întreg proiectul de lege. Va pica din două motive bicameralism, doi - lipsa impactului bugetar.