Ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană în Oraşul vechi din Ierusalim

Oraşul vechi din Ierusalim a fost duminică scena unor noi ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană. Palestinienii au protestat față de vizita evreilor la locurile sfinte cunoscute în iudaism ca Muntele Templului şi de musulmani ca Sanctuarul nobil, relatează Reuters şi dpa, preluate de Agerpres.

18 Iulie 2021, 16:57 (actualizat 18 Iulie 2021, 17:02) Știrile TVR |
Orașul Vechi Ierusalim

Ciocnirile au fost de scurtă durată şi nu au fost înregistraţi răniţi. Potrivit poliţiei, mai mulţi tineri palestinieni au aruncat cu pietre înainte de a fi dispersaţi. Oficiali palestinieni au afirmat că poliţia a evacuat cu forţa credincioşi musulmani pentru a le face loc vizitatorilor evrei şi a tras cu gloanţe de cauciuc.

La orele prânzului atmosfera era calmă, dar incidentul a fost condamnat de Autoritatea Palestiniană, care administrează Cisiordania, aceasta calificând vizitele evreilor drept "provocatoare" şi o "ameninţare gravă la adresa securităţii şi stabilităţii".

Incidentul a avut loc în ziua de Tisha B'Av, o importantă zi de post şi rugăciune în iudaism. La rândul lor, musulmanii marchează săptămâna care începe Eid al-Adha, sărbătoarea sacrificiului.

Gruparea radicală Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a făcut apel în ce o priveşte la palestinieni să "mărşăluiască înapoi în Ierusalim" şi să apere Sanctuarul Nobil.

În mai, ciocniri înregistrate în aceeaşi zonă au generat un conflict de 11 zile între forţele israeliene şi militanţii Hamas, soldat cu moartea a peste 240 de palestinieni şi a 12 israelieni.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 18°C
IASI 14°C 16°C
CLUJ 15°C 14°C
CONSTANTA 11°C 11°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 16°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI