Zi plină pentru România - medalii de aur, argint şi bronz în ultima zi a Campionatelor Europene Petrom. Cătălina Ponor a câştigat aurul la bârnă, iar Larisa Iordache a luat medalia de bronz. O dublă pe podium aşa cum România nu a mai văzut de la Campionatele de la Moscova, de acum 4 ani. După ce sâmbătă a câştigat aurul la sol, Marian Drăgulescu a făcut din nou senzaţie la sărituri, unde a obţinut medalia de argint. Cu 31 de distincții la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene, Drăgulescu a devenit cel mai medaliat gimnast al României din toate timpurile.
"Normal că sunt cu lacrimi în ochi, pentru că am muncit pentru această medalie și nu am muncit numai în ultimele 6 luni de zile, muncesc de foarte mulți ani și ar fi fost păcat ca o secundă de neatenție să mă ducă mai jos. Mi-am dorit foarte mult, m-am străduit să-mi țin emoțiile", a declarat Cătălina Ponor pentru TVR imediat după festivitatea de premiere.
"Mama mea, săraca, e aici în tribună, i-am spus 'Vino în sală', pentru că de obicei nu suport să fie, că îmi dă emoțiile ei", a recunoscut Ponor.
''Nu este nicio problemă, vino în sală, urmărește-mă, că am să încerc să fac tot posibilul să mă eliberez de emoțiile tale", i-a spus Cătălina Ponor mamei ei înainte de finala la bârnă.
"Am reușit, mă bucur că e aici, mă bucur că a făcut parte din această atmosferă", declară acum Cătălina zâmbind. "Le mulțumesc părinților foarte tare pentru că au fost alături de mine și m-au susținut, și tuturor celor care sunt aici și care ne-au încurajat de la cel mai mic până la cel mai mare".
"Astăzi eu m-am luptat pentru medalie, dar n-a ieșit decât argint", spune modest Drăgulescu, vicecampion european la sărituri. "A fost o finală foarte puternică, cel care a ieșit pe primul loc parcă a avut lipici pe tălpi", râde campionul nostru. "A fost un campionat european cel puțin pentru mine fantastic".
VEZI și Aur pentru Marian Drăgulescu la sol. Festivitatea de premiere
"Mă bucur că am reușit să-mi stăpânesc emoțiile, însă la coborâre am plecat cu foarte multă viteză și s-a întâmplat să fac foarte mulți pași", a explicat Larisa Iordache, medaliată cu bronz la bârnă.
"Mă bucur că într-o lună de zile am reușit să progresez pe zi ce a trecut, mă bucur că m-am simțit bine și că n-am avut dureri și mă bucur că am putut să ajung la acest Campionat European", a adăugat ea imediat după festivitatea de premiere.
Pentru Cătălina Ponor este a 11-a medalie de aur și al cincilea titlu european la bârnă.
Larisa Iordache a cucerit cea de-a 12 medalie din palmares la Campionatele Europene.
România a încheiat cea mai importantă competiţie de gimnastică pe care a găzduit-o în ultimii 60 de ani cu 4 medalii: două de aur, una de argint şi una de bronz.
Ne situăm astfel pe locul 2 în clasamentul pe medalii, după Rusia.
La ediţia de anul trecut a CE de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol şi sărituri), şi două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol şi bârnă).