Cincisprezece jucători de la Astra Giurgiu au fost testaţi pozitiv la COVID-19

Cincisprezece jucători din lotul echipei Astra Giurgiu au fost testaţi pozitiv la coronavirus înaintea partidei cu FC Dinamo, a declarat, joi dimineaţă, pentru Agerpres, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan.

 

29 Octombrie 2020, 10:52 (actualizat 29 Octombrie 2020, 11:01) |
Astra Giurgiu / FOTO: pagina de Facebook a clubului

"La Astra, în urma ultimelor testări, au fost depistate 15 cazuri de coronavirus în rândul jucătorilor din lot. Mai sunt însă rezultate care încă nu au venit de la laborator, în cursul zilei de astăzi vom şti exact care este totalul cazurilor de la Astra", a afirmat oficialul LPF.

Echipa de fotbal Astra Giurgiu are programat, vineri, de la ora 21:00, pe teren propriu, meciul cu Dinamo din cadrul etapei a 9-a a Ligii I. În condiţiile actuale, cel mai probabil acesta va fi amânat la o dată ulterioară.

De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt şi FC Voluntari) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, FK Csikszereda, FC Rapid, Ripensia Timişoara, Gloria Buzău, ''U'' Cluj, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu).

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

De asemenea, în cadrul echipei naţionale de tineret a României, care a participat la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI