Cinci studenți de la Academia Tehnică Militară au fost răniți după ce un dispozitiv pirotehnic s-a declanșat accidental

27 ianuarie 2017, 09:19

Explozia s-a produs într-o sală a Academiei Tehnice Militare, în timpul cursului Sisteme de armament.

Potrivit unor surse, studenţii făceau exerciţii cu o grenadă pentru dispersat mulţimea, fără încărcătură însă. Din motive încă necunoscute, a explodat capsa pirotehnică.

Medicii militari le-au acordat imediat primul ajutor celor 5 tineri răniţi. Trei au fost duşi la spital. Iar unul singur, Bogdan Stanciu, a rămas internat.

„Studentul Bogdan Stoica este internat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ‘Dr. Carol Davila’, în timp ce ceilalți colegi sunt tratați în regim ambulatoriu. Starea studentului rănit este stabilă, fiind internat la Secția de Chirurgie Plastică și microchirurgie reconstructivă în vederea continuării tratamentului de specialitate”, se arată în comunicatul MApN.

Incidentul este cercetat de o comisie de specialiști numită de comandantul academiei. Deşi a avut loc acum două zile, MApN l-a anunţat abia azi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite