Cinci secole de la redactarea primului document în limba română, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung

Documentul a fost găsit de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner, în 1894, în arhivele oraşului Braşov, fiind ulterior redescoperit şi valorificat de marele istoric Nicolae Iorga.

Documentul, deosebit de important, marchează trecerea de la limba slavonă, folosită oficial în redactarea documentelor vremii, la limba română.

Scrisoarea cuprinde și numeroase elemente slavone care evidenţiază caracterul compozit al limbii folosite în epocă.

Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării, nota Ion Rotaru în lucrarea „Literatura română veche”, apărută la Bucureşti, în 1981.

Expeditorul scrisorii este Neacşu Lupu din Câmpulung, iar destinatarul era Johannes (Hans) Benkner, judele cetăţii Braşovului. Scrisoarea este un avertisment, referindu-se la mişcările de trupe ale otomanilor de la Sud de Dunăre şi la apropierea lui Mohammed-Beg (unul dintre apropiaţii lui Soliman al II-lea Magnificul) de Ţara Românească. Neacşu îl avertizează pe Johannes Benkner, judele (primarul) Braşovului, de faptul că turcii pregătesc o armată redutabilă cu care ar putea invada Ţara Românească şi Transilvania, intenţiile acestora nefiindu-i clare pe deplin, însă putând avea repercusiuni asupra „orânduielilor” politico-administrative din regiune, afectând şi schimburile comerciale dintre munteni şi transilvăneni, arată Ion Rotaru în lucrarea „Literatura română veche.