Cinci răniți într-un accident produs pe E85 între un tir, un autoturism și o ambulanță

11 octombrie 2022, 12:09

Un autoturism care venea de la București spre Buzău a încercat să depășească un TIR. L-ar fi acroșat însă în timpul manevrei, potrivit primelor date, și a ricoșat pe sensul opus unde a lovit frontal o ambulanță.

Silviu Dinu – Poliția Rutieră Buzău: Un accident pe DN 2 în afara localității Spătaru cu implicarea a trei autovehicule dintre care o ambulanță a Spitalului Buzău

Locotenent Ionuț Cășaru – ISU Buzău: În total au fost 5 victime, toate conștiente neîncarcerate au fost duse la spital. La locul accidentului s-au luat măsuri pentru că rezervorul autocamionului s-a spart și au fost scurgeri pe șosea.

Adriana Bunilă – purtător de cuvânt Spitalul Județean Buzău: Două femei în vârstă de 38 și 45 de ani care au suferit politraumatisme, două fetițe de 11 și 16 ani, care au suferit politraumatisme și traumatisme la nivelul membrelor superioare și inferioare, și un bărbat.

Dintre cei cinci răniți, cel mai grav e o asistentă din ambulanță. Ea a fost transferată la un spital din Capitală.

Rudele celor din autoturism spun că o altă mașină ar fi forțat de fapt o depășire, fapt care a provocat accidentul.

Ambulanța implicată în accident transfera un pacient la un spital din București. Scăpat fără răni, acesta a fost preluat de o altă salvare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite