Cinci răniți și clipe de coșmar pentru pasagerii unui avion al companiei Delta, care a intrat într-o zonă cu turbulențe majore

14 februarie 2019, 18:41

Avionul companiei Delta plecase din California și trebuia să ajungă în Seattle, în nord-estul SUA. A oprit însă de urgență pe aeroportul din Reno, Nevada, după ce a intrat într-o zonă de turbulențe. Imaginile postate de un pasager arată dezastrul dinăuntru. Potrivit unor mărturii, avionul a avut două coborâri bruște în poziție aproape verticală.

Brian Kulpin, purtătorul de cuvânt al aeroportului din Reno: „După aterizare erau 5 persoane rănite la bord, 3 dintre acestea au fost duse la spital de serviciul de ambulanţă. Acum avem grijă de ceilalţi pasageri, aproximativ 70 de persoane care sunt aici. Le-am adus de mâncare şi nişte sucuri iar acum aşteaptă un avion în care să se îmbarce să-şi continue cursa.”

La bordul cursei inițiale erau 59 de pasageri, care, câteva ore mai târziu, și-au continuat drumul spre Seattle cu un alt avion.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite