Cinci premieri ai unor state membre UE au semnat o scrisoare în care avertizează asupra „uriaşelor dispărităţi” în distribuţia vaccinurilor

Austria denunță contracte secrete privind distribuția vaccinurilor
Austria denunță contracte secrete privind distribuția vaccinurilor
13 martie 2021, 15:30

Şefii de guvern din Austria, Bulgaria, Letonia, Slovenia şi Republica Cehă au afirmat într-o scrisoare către oficialii UE că actualul sistem „va continua să creeze şi să exacerbeze disparităţi uriaşe între statele membre până în vară, când unele vor putea să ajungă la imunitatea de turmă în câteva săptămâni, în timp ce altele vor rămâne mult în urmă”.

Scrisoarea, adresată preşedintelui Consiliului European Charles Michel şi preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, face apel la oficialii UE „să organizeze o discuţie despre această chestiune importantă în rândul liderilor cât de curând posibil”.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat vineri că dozele de vaccin nu sunt împărţite proporţional între statele membre UE şi că contracte de aprovizionare suplimentare sunt permise ca rezultat al negocierilor netransparente într-un comitet permanent al UE.

Potrivit lui Kurz, Olanda şi Danemarca au acces la mult mai multe doze de vaccin pe cap de locuitor decât ţări ca Bulgaria sau Croaţia.

Mai târziu, în cursul zilei de sâmbătă, Olanda a respins acuzaţiile Austriei că şi-a procurat vaccinuri suplimentare în afara aranjamentelor UE. „Ţara primeşte vaccinuri prin intermediul mecanismului desemnat de UE, dar se foloseşte de marja de manevră permisă de bloc”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pentru DPA.

Dacă o ţară renunţă la dreptul său la o alocare integrală, alte ţări pot obţine acces la ea, cum a făcut şi Olanda, a atras atenţia purtătorul de cuvânt.

În jur de 1,4 milioane de locuitori din Olanda au primit cel puţin o doză de vaccin până acum. Peste 400.000 de olandezi au fost inoculaţi deja cu a doua doză, ceea ce înseamnă în jur de 2,5% din populaţie.

Un înalt responsabil al UE, care a confirmat primirea scrisorii celor cinci, a reamintit că un summit al celor 27 de lideri ai UE este prevăzut să aibă loc pe 25 şi 26 martie şi că „coordonarea luptei împotriva pandemiei este primul punct din agendă”, relatează AFP. „Înainte de fiecare summit primim mereu scrisori la care răspundem”, a mai spus el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite