Cinci oameni au murit după ce s-au electrocutat într-un parc acvatic din Turcia
Cinci oameni au murit, vineri, electrocutaţi într-un parc acvatic din nord-vestul Turciei.
Trei adolescenţi se aflau în bazin, când au fost electrocutaţi. Managerul parcului, în vârstă de 58 de ani, şi fiul lui, de 30 de ani, au sărit în apă să îi salveze.
Toţi cinci au fost transportaţi la spital, dar niciunul nu a supravieţuit.
Încă nu s-a depistat cauza scurgerii de curent electric.
Echipele de intervenţie au evacuat apa din piscină şi au oprit alimentarea cu electricitate a complexului.