Cinci ani fără Regele Mihai. Majestatea Sa a fost comemorat de Patriarhia Română, în prezența Familiei Regale

Sunt cinci ani de când Regele Mihai a trecut în nefiinţă, iar Patriarhia Română a oficiat o emoţionantă slujbă de pomenire în memoria sa. Regele Mihai a fost uns cu Sfântul Mir la Catedrala Patriarhală la cea de-a doua domnie şi tot de acolo a fost condus pe ultimul drum, în 2017. La slujba de pomenire au participat Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Principesele Sofia şi Maria.

05 Decembrie 2022, 21:15 (actualizat 05 Decembrie 2022, 22:08) Știrile TVR |

Ceremonia în memoria Regelui Mihai a fost emoţionantă şi discretă, aşa cum a fost întreaga sa viaţă.

Preasfinţitul Vaarlam a amintit despre discursul rostit în Parlament de Majestatea Sa la împlinirea a 90 de ani. Un discurs-testament.

Patriarhul României a primit Familia Regală înainte de ceremonie.

Familia Regala a depus, sâmbătă, coroane de flori la mormântul Regelui Mihai de la Curtea de Argeș, iar astăzi Majestatea Sa a fost comemorat și la Sinaia de Alianța pentru Restaurarea Monarhiei.

În 5 decembrie 2017, Regele Mihai a plecat dintre noi şi a îndoliat, timp de două săptămâni, o ţară întreagă. Oamenii au făcut cozi pentru a-şi lua rămas bun de la Majestatea Sa atât la reşedinţa din Elveţia, cât şi la cele din România.

A fost condus pe ultimul drum de milioane de oameni, nu doar în Bucureşti, ci pe tot parcursul drumului pe care l-a făcut cortegiul cu Trenul Regal până la Curtea de Argeş.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 9°C
IASI 5°C 4°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 5°C 7°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 1°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI