Cîțu, primele dovezi privind neregulile de la Primăria Capitalei: E furt pe față. Firea: Dovezile sunt din 2012! Să-i spună cineva că mi-am început mandatul în 2016! Vă dați seama cine conduce Finanțele țării?

Florin Cîțu și Gabriela Firea
Florin Cîțu și Gabriela Firea
13 octombrie 2020, 12:37

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a prezentat pe Facebook primele rezultate ale controlului comandat la Primăria Capitalei. Concluzia lui Cîțu este că a fost „furt pe față”, în urma căruia s-au îmbogățit firmele de casă.

„Dovada- PMB a avut bani pentru plata subvențiilor dar a deturnat destinația banilor! PMB a bugetat banii pentru plata subvențiilor:- transport 1.4 miliarde lei, – energie termică 935 milioane lei. Veniturile încasate de primărie, așa cum au fost bugetate, au fost de 99% la 30 septembrie 2020. Prin oug 135/2020 am pus la dispoziția primăriilor încă 1 miliard de lei pentru plata facturilor restante. Primăria București a avut bani, a bugetat subvenția dar nu a plătit subvenția. Cel mai grav și penal, banii bugetati pentru subvenție au fost cheltuiți pe alte „proiecte”. Acest mod de „lucru”, de fapt furt pe față, a falimentat RADET, ELCEN etc și a îmbogățit firmele de casa ale celor care au adminstrat Bucurestiul în ultimii ani.Vinovații vor răspunde! V-am promis”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Documentele au fost trimise la DNA, a anunțat luni ministrul de Finanțe. Cu puțin timp înainte, acesta fusese ironizat de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.

„Să-l scoată cineva pe Câtzu din priză sau … prize! Să-l trezească din amețeală pe cel care ne-a îngropat în datorii și pe noi, dar și pe copiii și nepoții noștri! În goana după un loc la Senat, s-a gândit cā victoria îi va fi asigurată dacă mă acuza de ceva, orice, pe mine! Și a gasit fapte, chiar prejudicii !! Din 2012 !!! Să-i spună cineva că mi-am început mandatul în 25 iulie 2016 !! Vă dați seama cine conduce Finanțele țării?”, a scris, pe Facebook, Gabriela Firea.

Ministrul Florin Cîțu a vorbit în ultimele zile despre grave nereguli descoperite la Primăria Capitalei în urma unor inspecții ale autorităților financiare.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite