China a depăşit pragul de 20.000 de infectări cu SARS COV -2 într-o zi

China coronavirus
China coronavirus
6 aprilie 2022, 09:44

China a anunţat miercuri un număr record de peste 20.000 de cazuri de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore, cele mai multe fiind detectate în metropola Shanghai, unde autorităţile locale se pregătesc să deschidă un spital de campanie cu 40.000 de locuri, informează AFP.

China, ţara în care noul coronavirus a fost detectat pentru prima oară la sfârşitul anului 2019, a reuşit până în martie 2021 să controleze în mare parte epidemia de COVID-19 prin măsuri foarte stricte, reunite sub sintagma „strategie zero COVID”.

Însă varianta Omicron a busculat serios această strategie, cauzând bilanţuri de infectări zilnice mai mari decât statisticile oficiale anunţate în timpul primului val epidemiologic din Wuhan.

China, ţara cu cea mai mare populaţie din lume, a anunţat miercuri 20.472 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore, un număr mult mai mic în raport cu bilanţurile raportate în multe ţări, însă foarte mare pe plan local, unde statisticile zilnice abia depăşeau pragul de 100 de cazuri în luna februarie.

Pragul de 10.000 de infectări confirmate în 24 de ore a fost depăşit abia duminica trecută.

Niciun deces nou nu a fost înregistrat, a precizat Ministerul Sănătăţii. Ultimele două decese asociate COVID-19 au fost raportate în această ţară la jumătatea lunii martie.

Peste 80% din noile cazuri pozitive au fost raportate în Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, plasat într-un lockdown aproape total începând de săptămâna trecută.

Autorităţile din Shanghai, un oraş cu 25 de milioane de locuitori, vor transforma un uriaş parc expoziţional într-un spital de campanie cu 40.000 de locuri, a anunţat agenţia de presă China Nouă.

Centrul Naţional pentru Congrese şi Expoziţii găzduieşte în fiecare an Târgul Importatorilor, un eveniment organizat de autorităţile chineze.

Deşi majoritatea covârşitoare a cazurilor de COVID-19 detectate în Shanghai sunt asimptomatice, toate persoanele testate pozitiv, inclusiv copiii, sunt plasate în izolare în centre special amenajate.

Această politică a fost contestată pe reţelele de socializare, întrucât copiii – inclusiv bebeluşii – sunt separaţi de părinţii lor dacă prezintă un rezultat pozitiv la un test anti-COVID-19 chiar şi atunci când rezultatele părinţilor lor sunt negative.

În Suzhou, un oraş situat la 70 de kilometri de Shanghai, autorităţile sanitare au anunţat weekendul trecut că au descoperit o mutaţie a variantei Omicron până atunci necunoscută şi care nu a fost inclusă în bazele de date naţionale şi internaţionale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

România, la un pas de epidemie de gripă