CHILE | Mai mulți tineri decât vârstnici sunt internați la terapie intensivă. Autorităţile au impus un lockdown strict în aproape întreaga ţară şi au închis granițele naţionale

Chile coronavirus
Chile coronavirus
9 aprilie 2021, 10:02

„Constatăm o scădere constantă a pacienţilor internaţi cu vârste de peste 70 de ani, o stabilizare a numărului pacienţilor între 60 şi 70 de ani şi o creştere susţinută şi îngrijorătoare a grupului cu vârste sub 59 de ani”, a declarat joi Secretarul de Stat pentru Sănătate Alfredo Dougnac. El a adăugat că, de acum, „grupul celor mai tineri de 39 de ani l-a depăşit pe cel al pacienţilor de peste 70 de ani”.

Campania de vaccinare în masă, pe care statul chilian a demarat-o pe 3 februarie şi care a permis administrarea cel puţin a unei doze de vaccin pentru 7,2 milioane de persoane, precum şi apariţia noilor variante ale virusului SARS-CoV-2 ar explica această modificare.

Vaccinarea a început în Chile cu persoanele vârstnice, iar până joi au fost vaccinaţi 2.932.907 de chilieni de peste 60 de ani. Obiectivul guvernului chilian este acela de a vaccina 15,2 milioane de persoane (80% din populaţia totală a ţării) până pe 30 iunie.

Cu toate acestea, ritmul accelerat al vaccinărilor nu a împiedicat o nouă creştere a numărului de infectări, fapt care le-a determinat pe autorităţile chiliene să impună un lockdown strict în aproape întreaga ţară şi să închidă graniţele naţionale începând de luni.

Un nou record al infectărilor zilnice (8.195) şi un nou record al pacienţilor internaţi la terapie intensivă (3.044) au fost stabilite joi. Chile a raportat un bilanţ de 1.051.270 de cazuri pozitive şi 23.979 de decese de la începutul pandemiei de COVID-19.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă