Chișinău: Numărul deceselor a ajuns la cel mai înalt nivel de la începutul pandemiei. Groparii nu mai fac față

23 martie 2021, 20:16

Anul trecut, înainte de declararea pandemiei, în cimitirul Sfântul Lazăr din Chişinău, cel mai mare din Europa, erau deschise 4 sectoare noi. Autoritățile locale estimau că vor exista astfel spații necesare pentru înhumare în următorii câțiva ani.

Republica Modova se confruntă în ultima perioada cu o creștere alarmantă a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Zilnic sunt tot mai multe persoane care pierd lupta cu boala.

Într-o singură zi, în cimitirul Sfântul Lazăr au avut loc 41 de înhumări, iar jumătate dintre cei decedaţi au murit din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19. Alte zeci de gropi au fost deja săpate.

În cimitirul din Chișinău, dramele sunt scăldate în lacrimi. Virusul a reușit să destrame familii cu o viteză fulgerătore. Este și povestea unei femei care și-a înmormântat recent soțul. A fost şi ea bolnavă, dar a reuşit să iasă pe picioare din spital.

De la începutul pandemiei, în Republica Moldova au murit peste 4600 de oameni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite