Chatbot pentru conversații cu persoane decedate. Microsoft a renunțat la robotul ce simula discuții cu rudele plecate dintre noi. Tim O'Brien, adm. Microsoft: Această tehnologie este "perturbatoare"

Microsoft a decis să renunţe la proiectul unui chatbot ce simula conversaţii cu rude sau cu persoane decedate, recunoscând că tehnologia, deşi posibilă, este mult prea "perturbatoare", a informat miercuri postul CNN citat de EFE.

28 Ianuarie 2021, 13:55 (actualizat 28 Ianuarie 2021, 14:46) |
Chatbot

Ideea unui chatbot pentru a vorbi "cu entităţi prezente sau trecute, precum prieteni, rude, cunoscuţi, cu celebrităţi sau cu personaje istorice sau de ficţiune", a fost prezentată de Microsoft la Oficiul SUA pentru Brevete şi Mărci Înregistrat.

Totuşi, Tim O'Brien, administrator general la Microsoft pentru programe de Inteligenţă Artificială (IA), a asigurat pe Twitter că nu există planuri pentru a continua dezvoltarea acestei idei, pe care a considerat-o "perturbatoare".

Ideea patentată miza pe colectarea datelor împărtăşite pe internet şi reţele de socializare pentru a antrena un interlocutor bazat pe învăţarea automată.

Acest interlocutor artificial ar fi simulat o conversaţie reală cu persoana decedată, inclusiv cu dovezi ale personalităţii sale.

Tehnologia avea ca obiectiv simularea caracteristicilor individului reprezentat cu propriul "stil, ton, voce, dicţie, intenţie, lungimea dialogului, complexitate sau subiecte consistente".

Pentru a face cât mai real robotul care dialoghează, algoritmul folosit ia în calcul atributele, interesele, opiniile, datele demografice, de gen sau profesia.

Chatbotul ar putea utiliza şi recunoaşterea facială şi a vocii, pentru a simula persoana decedată în reprezentare tridimensională.

Deşi Microsoft nu doreşte să dezvolte produsul, patentul demonstrează posibilităţile reale ale tehnologiei de Inteligenţă Artificială, însă gigantul tehnologic a precizat că în implementarea IA se va ţine seama în primul rând de parametrii etici.

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 17°C 17°C
CLUJ 13°C 13°C
CONSTANTA 12°C 16°C
CRAIOVA 16°C 18°C
BRASOV 14°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI