CFR Călători a pus în circulație noi trenuri pentru navetiști. Noutați din Mersul Trenurilor 2019-2020

14 ianuarie 2020, 18:52

Gara de Nord din București. Se crapă de ziuă. Cu cinci minute de întârziere, sosește în stație trenul cu navetiști de la Fundulea, oraș din județul Călărași, situat la 35 de kilometri de Capitală. Trenul e aproape gol. Asta deși cel mai ieftin bilet costă nici 7 lei, iar călătoria nu durează mai mult de 40 de minute, de două ori mai puțin decât cu mașina.

De luni, CFR Călători a pus în circulație 11 trenuri dus-întors pentru navetiști care trec prin Fundulea. Șapte au stație în Gara Băneasa, iar patru în Gara Obor. E un program mai amplu al CFR pentru dezvoltarea transportului suburban, pentru oamenii care vin zilnic la muncă în Capitală și nu numai.

Din decembrie circulă și trenuri pentru navetiști între București și localitățile ilfovene Buftea și Mogoșoaia și între Iași și comuna ieșeană Ciurea. Pentru distanțe de cel mult 30 de kilometri, abonamentele au prețuri promoționale. Sindicaliștii CFR susțin însă că trebuie  făcute și investiții odată cu apariția serviciului de transport suburban.

Luni, trei trenuri pentru navetiști au avut întârziere pentru că au fost prea puțini mecanici de locomotivă disponibili la timp, spun sindicaliștii. Surse din companie susțin însă că a fost de fapt o problemă de coordonare cu alte trenuri. În alt caz, mecanicul de locomotivă nu a fost anunțat la timp ca trebuie să plece în cursă.

Noutățile din Mersul Trenurilor 2019-2020, aici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite