CFR: Cele mai mari probleme sunt la regionalele Craiova și Timișoara după căderile abundente de zăpadă. Călătorii sunt rugați să se informeze din timp privind orarul trenurilor

16 decembrie 2018, 08:35

ACTUALIZARE 15.27 CFR Călători anunță că, din cauza ninsorilor abundente și a copacilor căzuți pe liniile de contact și pe liniile de cale ferată, următoarele trenuri staționează, astfel:

  • IR 1695  Bucureşti Nord– Timișoara staționează în Orșova
  • IR 473-2 Budapesta – București Nord staționează în stația Bătuta
  • IR 472-1 București Nord – Budapesta staționează în stația Ilteu
  • IR 347-2 Budapesta – București Nord staționează în stația Bătuta
  • IR 1765 Iași – Timișoara Nord staționează în stația Zam
  • IR 1729 Caracal – Petroșani staționează în stația Târgu Jiu
  • IR 1836  Cluj Napoca – Simeria staționează în stația Călan

Circulația trenurilor este restricționată pe secția Filiași – Livezeni, și se va face pe secțiile Filiași – Orșova- Timișoara Nord; Simeria – Sighișoara; Vințu de Jos – Sibiu – Brașov.

ACTUALIZARE 14.10 Peste 200 de feroviari și 10 drezine pantograf acționează după ce mai mulți copaci au rupt firele de contact și s-au prăbușit pe calea ferată.

Drezinele pantograf acționează pe intervalele Vărădia – Săvârșin, Bărbătești – Musculești, Copăcioasa – Lunca Budieni, Valea Sadului – Livezeni și Caransebeș – Lugoj pentru remedierea deranjamentelor la linia de contact și repunerea sub tensiune.

(w500) Copac pră

În intervalul orar necesar operațiunilor de verificare și intervenție, traficul feroviar pe distanțele respective a fost oprit pentru a permite accesul și intervenția drezinelor și a personalului specializat, trenurile care circulau pe traseele respective fiind oprite în alte stații de pe traseu.

Trenuri afectate: IR 1696/1695 Timișoara Nord – București Nord (retur), IR 1692 Timișoara Nord – București, IR 1822/1821 Arad – București Nord (retur), tren 347-2 Curtici – București Nord, tren 472-1 București Nord – Curtici și tren 472-2 Curtici – București Nord.

ACTUALIZARE 11.00 CFR anunţă că 11 trenuri de călători staţionează în staţiile de pe traseu şi un tren pe linia curentă (IR 1822), până la remedierea deranjamentelor şi repunerea sub tensiune a liniei de contact.

ACTUALIZARE 10.00 Trenul IR 1654, de la Vatra Dornei, a ajuns la București cu peste 100 de minute întârziere.

ACTUALIZARE 08.35 Trenuri afectate: IR 1822/1821 Arad – București Nord (retur), IR 1654 Vatra Dornei – București Nord și IR 1696/1695 Timișoara Nord – București Nord (retur).

Traficul feroviar pe distanțele Valea Sadului – Lainici, Lunca Budieni – Bărbătești, Valea Cernei – Turnu Severin și Vărădia -Săvârșin a fost oprit, pentru a permite accesul și intervenția drezinelor și a personalului specializat.

Trenurile care circulau pe aceste tronsoane au fost oprite în alte stații de pe traseu, menționează reprezentanții CFR.

În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidența celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situația o impune, se va interveni cu personal și utilaje.

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

Călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova, Iași și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite