Consiliul Fiscal atrage atenția că rectificarea bugetară va crește deficitul. Câciu spune că execuția la șase luni a arătat că poate fi ținut sub control: „Nu o să începem o austeritate, atât timp cât ne-am asumat pachetele de sprijin”

Reprezentanții Consiliului Fiscal al României (CFA) au atras atenția că rectificarea bugetară prevede o majorare fără precedent în istoria rectificărilor evaluate din 2010 până în prezent și va crește deficitul bugetar la 7% din PIB, față de 5,84 procente cât și-a asumat Guvernul. Întrebat despre această situație, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că avertismentul CFA trebuie luat în calcul, dar execuția la șase luni a arătat că deficitul poate fi ținut sub control. Ministrul a subliniat că scopul guvernului este menținerea deficitului sub 5,84 procente, însă a arătat că nu o să înceapă o austeritate, atât timp cât Guvernul și-a asumat măsurile de sprijin.

18 August 2022, 13:23 (actualizat 18 August 2022, 16:00) Știrile TVR |

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat, joi, că a considerat întotdeauna criticile Consiliului Fiscal pertinente și că acestea trebuie luate în calcul.

Există întotdeauna riscuri în execuția bugetului general consolidat. Așa cum am spus și la legea bugetului de stat, când exista aceleași opinie cu riscuri cu privire la nerealizarea unui deficit de cash de 5,84 procente și posibilitatea ca acest deficit să fie mai mare - execuția la șase luni ne-a arătat că putem să ținem deficitul sub control. Ați văzut că avem 1,7% din PIB, o să apară curând și execuția la șapte luni și o să vedeți că suntem sub 2% din PIB. Este imperios necesar ca Guvernul și noi toți să ținem cont și de riscurile asupra cărora CFA atrage atenția (...) și scopul pe care ni-l asumăm este să menținem deficitul la 5,84, a declarat Adrian Câciu.

Ideea de bază este așa, noi avem o serie de pachete de sprijin, măsuri care sunt îndreptate către populație și economie. Este evident că nu o să începem o austeritate din perspectiva asta, în sensul de a nu mai finanța economia și cetățenii atât timp cât ne-am asumat pachetele de sprijin, iar acoperirea acelor pachete de sprijin, ne conduce la menținerea deficitului ca pondere în PIB, pentru că acesta e un angajament cu Comisia europeană, dar evident pe parte nominală, cifrele nominale se raportează la PIB-ul nominal și atunci ai o creștere aritmetică a deficitului, a arătat ministrul.

CFA atrage atenția și asupra faptului că modificarea prețului energiei va duce la o creștere majoră a costului vieții.

CFA estimează un gol de venituri de circa 9 miliarde de lei comparativ cu țintele asumate

Proiectul primei rectificări bugetare prevede o majorare nominală substanțială – fără precedent în istoria rectificărilor evaluate din 2010 până în prezent – atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor bugetare totale, deficitul BGC situându-se cu 3,2 mld. lei peste ținta inițială, subliniază reprezentanții Consiliului Fiscal al României (CFA), care au analizat proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe anul 2022.

Pe partea de venituri bugetare, CFA apreciază drept probabilă manifestarea unui gol de venituri comparativ cu țintele asumate în proiectul de rectificare bugetară de circa 9 miliarde de lei. Pe partea de cheltuieli bugetare CFA vede o subdimensionare de 6,2 mld. lei.

“Execuția bugetară din acest an se desfășoară sub auspicii extrem de nefavorabile în economia europeană, cu implicații majore asupra economiei românești”, subliniază, de la început reprezentanții CFA.

Este vorba de criza energetică, dereglarea lanțurilor de producție și aprovizionare, inflația înaltă cvasi-generalizată, efecte exacerbate ale schimbărilor climatice, pandemia și războiul din Ucraina. Aceste evenimente și fenomene formează o combinație de șocuri adverse care pune o presiune extraordinară pe economiile statelor membre ale UE, pe bugetele publice, lovește cumplit traiul oamenilor.

Modificarea prețului energiei implică o urcare majoră a costului vieții

CFA face referiri și la criza energetică și piața locală.

Modificarea în prețul relativ al energiei are consecințe distribuționale între și în interiorul economiilor, implică o urcare majoră a costului vieții. Tranziția energetică în UE este îngreunată și fiindcă piața comună a energiei are hibe importante. Nici nu se face adesea distincție, inclusiv la noi, între dereglementare și liberalizare. Această confuzie este surprinzătoare deoarece economiile moderne au reguli și reglementări. Piața energiei în România are o organizare/reglementare inadecvată și prin volumul considerabil de tranzacții spot (circa 50%, ce nu mai este întâlnit în UE), prin rolul păgubitor al unor intermediari (traderi) pe lanțul de distribuție”, transmite CFA.

“Inflația, ce a crescut la niveluri nemaiîntâlnite de mulți ani, amputează drastic puterea de cumpărare și rezervele de economisire ale cetățenilor. Inflație înaltă, chiar dacă în scădere, este prognozată și pentru 2023”, arată CFA, prezentând datele din tabloul economic actual.

Deficitul de cont curent va depăși în acest an 7% din PIB

Consiliul subliniază că o vulnerabilitate aparte a României este balanța externă unde deficitul de cont curent va depăși în acest an 7% din PIB (7% a fost în 2021), iar gradul de acoperire prin fluxuri egeneratoare de datorie va fi probabil sub 50%.

“România este în procedura de deficit excesiv din debutul anului 2020. Ea are de realizat consolidarea fiscală într-un mediu internațional foarte nefavorabil, când veniturile sale fiscale (inclusiv contribuțiile) sunt între cele mai joase din UE – circa 27% din PIB față de media de circa 41% din PIB în UE. Veniturile sale fiscale trebuie să crească în mod substanțial, un laitmotiv al documentelor CF în ultimii ani”, amintesc reprezentanții organizației.

Este nevoie de o utilizare cât mai chibzuită a banului public

Analiștii spun că nivelul foarte jos al veniturilor fiscale/ bugetare este inacceptabil în raport cu nevoi actuale și viitoare ale României. “Și este greu de imaginat că am putea realiza consolidarea fiscală numai prin inflație. În același timp, este nevoie de o utilizare cât mai chibzuită a banului public, de o restructurare a aparatului administrativ, de creșterea eficienței cheltuielilor bugetare”, spune CFA.

Privind acest tablou economic, există indicatori care par să arate că în cea de-a doua parte a anului dinamica economiei va fi diminuată în raport cu cea anterioară, transmite Consiliul.

Evoluția macroeconomică depinde de păstrarea angajamentelor de ajustare fiscală agreate cu Comisia Europeană, ce garantează un calendar de reforme, inclusiv fiscale/în privința colectării (ii) și un volum de finanțare substanțial, în condiții deosebit de favorabile, atât prin cadrul bugetar european multianual, cât și prin PNRR.

Execuția bugetară din primele 6 luni ale anului 2022 a consemnat un nivel al deficitului de 1,7% din PIB, acesta fiind în largă măsură influențat de dinamica peste așteptări a PIB nominal, care este de natură să conducă la un surplus important de venituri, precum și de încasările suplimentare din suprataxarea producătorilor de energie electrică și gaze naturale.

Nivelul PIB nominal estimat pentru anul 2022 este cu circa 4,2% mai mare decât prognoza de la momentul elaborării proiectului de buget, creșterea fiind determinată de revizuirea deflatorului PIB de la 5,8% la 12,2%, contrabalansată parțial de revizuirea descendentă a dinamicii PIB real de la 4,6% la 3,5%.

Proiectul primei rectificări bugetare prevede o majorare nominală substanțială – fără precedent în istoria rectificărilor evaluate de CF din 2010 până în prezent – atât a veniturilor (+31,7 mld. lei, reprezentând +7,2%), cât și a cheltuielilor bugetare totale (+34,9 mld. lei, reprezentând +6,8%), deficitul BGC situându-se cu 3,2 mld. lei peste ținta inițială.

Exprimat ca procent în PIB, nivelul proiectat al deficitului BGC este de 5,84% din PIB, identic celui din construcția bugetară inițială, pe fondul majorării proiecției PIB nominal cu 55,2 mld. lei.

În esență, revizuirea de amploare a veniturilor bugetare are două surse principale:

– revizuirea ascendentă a dinamicii PIB nominal (pe fondul inflației ridicate, proiecția deflatorului PIB fiind majorată de la 5,8% la 12,2%);

– încasările suplimentare din suprataxarea producătorilor de energie electrică și gaze naturale.

Pe partea de venituri bugetare CF apreciază drept probabilă manifestarea unui gol de venituri comparativ cu țintele asumate în proiectul de rectificare bugetară de circa 9 miliarde de lei, reprezentând circa 0,66% din PIB.

Și pe partea de cheltuieli bugetare are loc o majorare de proporții, comparativ cu parametrii aprobați prin proiectul de buget, determinată în principal de suplimentarea cheltuielilor cu asistența socială, alte transferuri și dobânzi. Pe partea de cheltuieli bugetare CF vede o subdimensionare de 6,2 mld. lei, adică 0,45% din PIB, în ipoteza în care datele trimise de MF privind impactul măsurilor din sectorul energetic este cel estimat prin proiectul de rectificare.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 15°C 13°C
CONSTANTA 20°C 18°C
CRAIOVA 20°C 18°C
BRASOV 14°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI