Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Certat de ministrul Agriculturii în ședința de guvern pe tema scumpirilor, șeful Consiliului Concurenței a fost decorat de Președinte

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a fost decorat marți de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, iar miercuri a fost certat în ședința de guvern de ministrul Agriculturii, Petre Daea, din cauza scumpirilor la alimente din ultimul timp.

22 Noiembrie 2017, 23:03 (actualizat 22 Noiembrie 2017, 23:21) |
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. / FOTO: www.puterea.ro
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei
Decretul de decorare a lui Bogdan Chirițoiu

Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, semnat de președintele Klaus Iohannis și contrasemnat de premierul Mihai Tudose, președintele Consiliului Concurenței a fost decorat pentru "contribuția semnificativă la protejarea și stimularea concurenței pe piața românească, în vederea dezvoltării unui mediu concurențial adecvat, pentru o promovare cât mai bună a intereselor consumatorilor."

(w500) Decretul d

În ședința de Guvern de miercuri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a criticat pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, cerându-i să dea explicaţii Guvernului după ce a spus că preţurile alimentelor cresc din cauza deficitului bugetar. El a făcut un apel la acesta să se abțină de la analize superflue și să folosească instrumentele pe care le are.

"Prețurile la unele produse au crescut nejustificat, imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control, dealtminteri și ieri cu aprobarea dvs au intrat în dispozitiv toate instituțiile statului să verifice ce și cum. Am făcut și o adresă președintelui Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină, pentru că sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică, din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii privind desfășurarea sistemului de producție", a spus Daea în şedinţa de Guvern.

"La ouă, azi, în România la fermier îl produce cu 36 de bani, îl scoate la poarta fermei, ambalat, sigilat, etichetat, îl și transportă în piață, îl pune pe raft și de aici - odată - până la un leu. ceea ce din punctul nostru de vedere. Am rugat prin adresa scrisă, că așa este normal între instituțiile statului să comunicăm așa cum trebuie, președintele Consiliului Concurenței care dacă este astăzi aici poate să mai dea o dată explicația pe care eu nu aș cataloga-o decât împotriva tării. Foarte atent spun acest lucru și foarte apăsat. Pentru că a spune că sunt diferențe ca urmare a faptului că au schimbat că e deficitul bugetar mi se pare prea mult", a explicat ministrul Daea, care a continuat: "Că e din cauza deficitului bugetar, a făcut o asemenea afirmație. Ar fi bine să dea explicații Guvernului României, pentru că dumnealui nu este păun printre găini, să-și păstreze aripile și noi să fim în fiecare zi perpeliți fie de situația reală pe care o are țara, iar dumnealui se plimbă cu explicații căutând un răspuns peste doi ani de zile, când nu mai sunt nici găinile și poate nu mai suntem nici noi."

"Fac un apel către dumnealui să se abțină de la analize din acestea superfluu și să folosească instrumentele pe care le are. Îmi spunea mereu că îmi cere documente și date. Niciodată nu mi-a cerut până acum. Din 15 noiembrie, când am solicitat scris să intervină. N-am primit nicio comunicare scrisă privind colaborarea instituțională în așa fel încât să vedem ce este pe piață. Din punctul meu de vedere sunt scumpiri de la acest produs nejustificate", a  mai precizat Daea.

Marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a spus că scumpirile ar putea fi efectul creşterii deficitului bugetar.

Bogdan Chirițoiu a fost reconfirmat în funcție pentru un mandat de 5 ani în martie 2015.

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 1°C 1°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 3°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Decembrie 2017, 16:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-12-2017
Deschidere: 7603.31
Maxim: 7677.84
Mimim: 7603.31
Variatie: 0.92%
FP
0.86
0.58%
TLV
2.11
1.92%
SNG
31.00
1.14%
BRD
12.50
0%
SIF5
2.17
0.69%
SFG
43.50
3.57%
SNO
2.97
2.76%
SIF1
2.74
1.11%
DIGI
35.60
0.28%
EL
10.98
1.85%
ARHIVĂ ȘTIRI