Cereri mari din partea populației la centrele de vaccinare din țară. Sute de doze de vaccin au fost irosite la Cluj

25 ianuarie 2021, 20:50

Centrele de vaccinare din țară au cereri mari din partea populației. Locurile disponibile se ocupă foarte repede. La Cluj, chiar unde numărul celor care vor să se imunizeze este foarte mare, au apărut probleme tehnice. Sute de doze de vaccin au fost irosite.

În Teleorman s-a atins capacitatea maximă de programare pentru următoarele trei săptămâni, deși nu sunt funcționale toate centrele. Cel mai mare este în Alexandria, alte patru în municipii și orașe și nici unul în mediul rural. La Zimnicea, primarul se plânge că are probleme cu fondurile necesare.

Angajații Centralei Nuclear Electrica de la Cernavodă au un regim special. Anul trecut au stat izolați două luni și jumătate, departe de familii, pentru ca producția de energie să nu fie afectată. Acum s-au putut vaccina și ei.

În spitalul orășenesc Cernavodă funcționează unul dintre cele cinci centre de vaccinare din județul Constanța.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite