Ceremonie militară de comemorare la 33 de ani de la masacrul de la Otopeni

23 decembrie 2022, 20:53

În jur de 100 de supraviețuitori și rude ale celor uciși în decembrie 1989, dar și reprezentanți ai autorităților s-au adunat la monumentul de la Otopeni.

Cei care au supraviețuit masacrului de acum 33 de ani spun că cea mai mare nemulțumire este că Justiția nu a fost în stare să finalizeze dosarul Revoluției nici după mai bine de trei decenii.

În urmă cu 33 de ani, în jur de 90 de militari în termen de la unitatea din Câmpina au fost chemați la Otopeni pentru a proteja aeroportul. După ce au fost verificate la două puncte de control, cele trei camioane au fost mitraliate fără niciun motiv în apropierea aerogării.

În masacrul de la Otopeni și-au pierdut viață în jur de 50 de oameni. Cei mai mulți erau militari în termen, însă au fost împușcați și 8 civili care mergeau la serviciu, la aeroport. Revoluția Română a fost cea mai sângeroasă schimbare de regim din fostul bloc comunist. Potrivit cifrelor oficiale, în decembrie 1989 au fost ucise 1166 de persoane și ale câteva mii au fost rănite.

Cel mai sângeros episod al Revoluției din ’89

Pe 23 decembrie 1989, 82 de militari de la UM 0865 din Câmpina (72 de militari în termen, şapte ofiţeri şi trei civili – şoferii celor trei camioane) au fost chemaţi în sprijinul forţelor de la Aeroportul Otopeni, pentru apărarea obiectivului de importanţă naţională. Ei nu au fost recunoscuţi, s-a deschis focul asupra lor, iar 40 dintre ei cât şi opt civili (angajați ai aeroportului) şi-au pierdut viaţa.

Șeful aviației militare de atunci, Iosif Rus, ceruse celor din trupele de securitate să trimită militari care să întărească paza Aeroportului Otopeni.

În noaptea de 22 spre 23, televiziunea publică transmisese, printre multele dezinformări, inclusiv că teroriștii se pregătesc să atace aeroportul.

Dimineață, puțin după ora 6.00, trei camioane cu 82 de militari de la Școala de subofițeri din Câmpina au ajuns aproape de clădirea aeroportului. Au trecut fără probleme de toate filtrele, dar au fost atacați cu foc din trei direcții când aproape au ajuns la destinație.

Lovit serios a fost și un autobuz care aducea la lucru angajații aeroportului. Bilanțul masacrului a fost 48 de militari și civili morți și 17 răniți.

Cadavrele au zăcut pe stradă cel puțin 24 de ore, iar supraviețuitorii au fost bătuți și umiliți pe motiv că ar fi teroriști.

După 1990, a fost deschis un proces menit să îi descopere pe vinovați. După foarte mulți ani, doi generali și un căpitan au fost condamnați la 8, 6 și respectiv 4 ani. În 2002, procurorul general a atacat aceste sentințe în sprijinul acuzaților, iar ulterior aceștia au beneficiat și de grațiere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite