Praf de stele produs ...în laborator. Este aproape identic cu cel din spațiul cosmic, dincolo de frontierele sistemului nostru solar. A fost obținut la Iași, unde cercetătorii de la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza" au reușit o premieră mondială. Are toate caracteristicile celui cosmic, însă este produs în condiții...pământești. Acesta va fi utilizat în planificarea viitoarelor misiuni spațiale.
Praful interstelar artificial a fost obținut aproape accidental. În timp ce lucrau la proiectul privind complexitatea chimică din spațiul interstelar, finanțat de Agenția Spatială Română, cercetătorii ieșeni au observat apariția unui produs secundar.
Analizele au arătat că e vorba de un compus chimic prezent în spațiul interstelar.
Dacă în alte laboratoare din lume, praful interstelar a fost obținut la presiune sau temperaturi mari, la Iași a fost creat în condiții obișnuite.
În plus praful de stele de la Iași mai are o trăsătură unică. Fața de cel obținut de alți cercetători, „fulgii" de praf sunt haotici și impredictibili adică cei mai apropiați de particulele care s-ar găsi în spațiul îndepărtat.
Echipamentul folosit a fost realizat și asamblat într-o fabrică din Bârlad. Costul unui miligram de praf de stele nu a fost deocamdată estimat.