Cercetări extinse în cazul celor care au încasat bani de la stat ca ajutor în pandemie

Au fost extinse cercetările în cazul celor care au încasat bani de la stat, ca ajutor în pandemie. După ce i-au descoperit pe cei aproape 100 de cântăreţi şi lăutari care ar fi fraudat statul cu peste 1,5 milioane de lei, anchetatorii au primit peste 200 de sesizări despre posibile falsuri în declaraţii. Funcţionarii agenţiilor de plăţi sociale din ţară au luat la verificat toate dosarele.

21 Martie 2021, 21:44 |
Sesizari despre posibile falsuri in declaratii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Anchetatorii din Capitală care cercetează posibilele fraude făcute cu acte false de unii beneficiari ai banilor de la stat spun că aceștia s-au bazat pe declarațiile pe proprie răspundere, convinși că nimeni nu îi poate verifica.

Surse autorizate susțin că peste 200 de sesizări ar fi fost depuse de Agenția pentru plăți în ultima perioadă. Toate aceste sesizări vizează modul fraudulos prin care ar fi fost obținut ajutorul de stat pentru artiști de către unele firme sau persoane.

Surse judiciare susțin că în prezent funcționarii agențiilor de plăți sociale din toată țara fac verificări pentru a depista și alte falsuri.

Posibile fraude făcute pe baza declarațiilor pe proprie răspundere au fost anchetate de polițiști și în județele Dâmbovița și Prahova. Avocatul Adrian Cuculis spune că unii dinte conaționalii noștri au folosit aceeași metodă și în alte state.

Surse judiciare spun că în curând cercetările în aceste cazuri se vor concretiza în noi dosare penale.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 14°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 12°C 13°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI