Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Cerbul de Aur: 40 de ani de la primul show color al Televiziunii Române, aniversaţi la Braşov

Moment aniversar pe scena Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019. În urmă cu 40 de ani, „Eu sunt Corina”, un spectacol de televiziune produs de regretatul Tudor Vornicu, alături de echipa sa, devenea show-ul care aducea culoare în casele românilor. Vedeta spectacolului, filmat în Studiul 1 al Televiziunii Române, era Corina Chiriac, iar invitat special, Gheorghe Zamfir, artist care în 1979 deja cunoscuse faima internaţională. Ca o surpriză, “Eu sunt Corina!” este singura înregistrare în care publicul îl vede pe maestrul Gheorghe Zamfir cu o improvizaţie vocală de excepţie, pe lângă nai şi acordeon. În același an, la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la Montreux, “Eu sunt Corina” obţinea premiul special al juriului.

13 August 2019, 15:05 (actualizat 13 August 2019, 21:31) |
Încă o legendă pe scena Cerbului de Aur
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Sâmbătă, 24 august, Televiziunea Română va aniversa momentul pe scena Cerbului de Aur, cu un spectacol susţinut de îndrăgita artistă Corina Chiriac, solistă care a rămas o favorită a publicului de muzică ușoară din anii '70 şi până în prezent.

“Mă bucur din suflet că am fost invitată din nou pe scena importantului Festival și Concurs internaţional de muzică ușoară „Cerbul de Aur”. Alături de Luminiţa Dobrescu şi Angela Similea, sunt fericita deţinătoare a unui premiu la una dintre primele ediţii ale Festivalului. E adevărat, este doar un premiu 3, dar eu cred că am prins Cerbul Fermecat, pentru că, iată, cu ocazia recitalului din acest an, sărbătoresc în avans 50 de ani de carieră de-a lungul cărora premiul-Cerb câştigat în 1971 mi-a ţinut o fericită companie.

În ceea ce privește recitalul de anul acesta, este dedicat ca o onoare deosebită efortului colectiv pe care Televiziunea Româna îl depune pentru a nu lăsa să se stingă legenda acestui festival internaţional de mare ţinută. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la realizarea primului show color al TVR, sub conducerea regretatului Tudor Vornicu, show care mi-a asigurat un loc de frunte pe scena internaţională din acei ani.

În onoarea aniversarii show-ului „Eu sunt Corina!”, alături de orchestra condusă de Ionel și Andrei Tudor voi susţine la Braşov un recital în care am păstrat structura show-ului din 1979,  și voi interpreta şi câteva dintre melodiile de atunci: „Eu sunt Corina!”, care a dat şi titlul show-ului şi „Uită nostalgia”, melodii compuse  de Ion Cristinoiu.

Voi aminti şi de un minunat cântec compus şi dăruit mie de către colegul meu Mihai Constantinescu, „Am visat odată”, melodie care mi-a purtat un deosebit succes internaţional, mai ales în ţările de limbă germană. Apoi, voi invita spectatorii şi telespectatorii prezenţi să cânte cu mine nemuritorul vals, „Valurile Dunării”, melodie cu care am debutat la „Steaua fără nume”, în martie 1970. Dedic acest recital tuturor colaboratorilor mei de-a lungul a zeci de ani de carieră, precum şi publicului din  toate generaţiile.

Închei cu o urare sinceră, adresata tuturor soliştilor tineri: Vă doresc, dragii mei, să fiţi sănătoşi şi norocoşi, ca să vă bucuraţi de o carieră la fel de frumoasă şi fructuoasă ca a mea! Cu drag, pe curând”, a spus Corina Chiriac.

„Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică! Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Ştefan Bănică jr şi Irina Rimes.

Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august a.c.

Pentru cele patru zile ale evenimentului - 22-25 august - organizatorii au pus la dispoziţie mai multe categorii de bilete, cu preţuri începând de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost zero.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CERBUL DE AUR 2019
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 33°C 34°C
CLUJ 32°C 33°C
CONSTANTA 28°C 29°C
CRAIOVA 34°C 35°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 August 2019, 10:47
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-08-2019
Deschidere: 9073.32
Maxim: 9083.18
Mimim: 9062.51
Variatie: -0.04%
FP
1.09
0.46%
TLV
2.34
0.64%
SNG
33.50
0.3%
COTE
77.80
0%
BRD
13.40
0.3%
SNN
11.98
0.34%
IARV
10.40
1.89%
TBM
0.31
0.98%
OIL
0.25
4.8%
ROCE
0.11
2.64%
ARHIVĂ ȘTIRI