CEPA: Este nevoie de o nouă alianță nord-atlantică, una globală

Redăm argumentele Jessicăi Berlin dintr-o analiză CEPA.

***

După 1949, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a reușit în mare măsură să își îndeplinească misiunea de a proteja Europa democratică, ținând „Uniunea Sovietică afară, americanii înăuntru și germanii jos”, după cum spunea primul său secretar general. Rusia nu a invadat niciodată un membru al NATO, SUA au garantat securitatea alianței timp de aproape 75 de ani, iar Germania a fost ținută la pământ cu atât de mult succes încât actuala sa generație de lideri s-a străduit să îmbrățișeze ideea de hard power, chiar și atunci când războiul la scară largă s-a întors pe continent.

Cu toate acestea, invazia nerușinată și brutală a Rusiei în Ucraina a aruncat un reflector asupra slăbiciunilor strategice și structurale ale NATO. Chiar și după ani de război hibrid rusesc și interferențe electorale împotriva statelor membre NATO, agresiune militară și expansionism în Georgia și Ucraina, iar acum un război la scară largă și o tentativă de genocid, NATO nu a reușit să ajungă la un consens cu privire la amenințarea pe care o reprezintă Rusia și la modul în care ar trebui să o abordeze.

Această indecizie strategică s-a manifestat din plin la summitul de la Vilnius din iulie, unde alianța a acceptat o declarație de compromis prin care promitea că Ucraina va adera atunci când „vor fi îndeplinite condițiile” (cererea sa de aderare a fost acceptată la summitul de la București de acum 15 ani). În ultimele săptămâni, atacurile rusești asupra depozitelor ucrainene de cereale și a infrastructurii de export s-au intensificat practic sub nasul NATO, destabilizând prețurile alimentelor și amenințând viețile a milioane de persoane vulnerabile din întreaga lume. La aproape un sfert din secolul XXI, statele membre trebuie să se întrebe: care este scopul NATO și ce trebuie făcut pentru a-l îndeplini?

În primul rând, NATO trebuie să continue să își apere cu succes membrii existenți. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru în mod eficient, este necesară o repoziționare pentru a face față unor amenințări pe care fondatorii NATO nu și le-au imaginat niciodată. Pe lângă amenințarea rusă la adresa unor state europene precum Ucraina, Moldova și Georgia, NATO se confruntă cu preocupări globale mai ample. De la tactici de război hibrid digital și economic la crize climatice și terorism, pericolele la adresa statelor membre NATO sunt din ce în ce mai mult fără frontiere și nu se limitează la amenințări cinetice din partea statelor naționale. Deși este departe de a fi pe deplin stabilită, alianța „fără limite” dintre China și Rusia declarată de Xi Jinping este deja în curs de desfășurare și reprezintă un risc serios.

Pentru a apăra cu succes alianța existentă împotriva acestei proliferări a amenințărilor hibride, NATO trebuie să își deschidă porțile pentru noi membri dincolo de Europa și America de Nord. Pe lângă pasul vital de a aduce Ucraina în alianță de îndată ce războiul se va încheia, a permite democrațiilor din alte regiuni să împărtășească umbrela defensivă a NATO este în interesul membrilor și ar slăbi influența adversarilor săi.

Grupul de aliați democratici cu care lucrează NATO s-a extins semnificativ de la înființarea sa. Aceasta se coordonează deja îndeaproape cu partenerii non-NATO, cu acorduri de la AUKUS la „Cinci Ochi” și Grupul Ramstein, în care Coreea de Sud și Japonia joacă roluri notabile. Membrii NATO colaborează cu o serie de țări din regiunea Asia-Pacific care se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea Chinei. Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă au fost toate reprezentate la summitul de la Vilnius.

Prin deschiderea ușilor NATO, alianța nu numai că și-ar consolida propria apărare, ci ar arăta că membrii NATO respectă ceea ce predică și ar face să dispară propaganda care descrie alianța ca pe un instrument de agresiune post-colonială. Mulți oameni din Africa, Asia, America Latină și Orientul Mijlociu consideră, în mod normal, că NATO este un club occidental exclusivist și sunt suspicioși în privința motivelor sale. Eșecurile din Libia și Afganistan, precum și războiul din Irak al SUA și al Regatului Unit, nu au inspirat tocmai încredere – și continuă să ofere Rusiei și Chinei suficient combustibil pentru a susține că NATO nu este mai bună decât ei. Această lărgire a rândurilor NATO ar semnala faptul că, în secolul XXI, alianța înțelege că securitatea sa este legată de cea a democrațiilor mult dincolo de granițele sale inițiale.

O NATO deschisă la nivel global este, în plus, ceva crucial, deoarece nu există o alternativă viabilă capabilă să descurajeze agresiunea. De la sfârșitul Războiului Rece, Organizația Națiunilor Unite (ONU), singura instituție multilaterală cu un mandat global de menținere a păcii, a eșuat în mod spectaculos în a preveni sau a opri genocidul din Rwanda, Balcani, Darfur, Myanmar și acum Ucraina.

În urma Războiului Rece, ONU a propus ambițioasa sa propunere din 1992, „Agenda pentru pace”, în care se vorbea despre forțe de menținere a păcii semipermanente și trupe de „pacificare” pentru a construi o lume mai sigură. Dar chiar și atunci, Occidentul nu prea avea chef să consolideze forța disponibilă a organizației. Această lipsă de voință a fost agravată de structura Consiliului de Securitate al ONU, membrii săi permanenți putând să blocheze în mod unilateral orice acțiune în orice problemă litigioasă. Puterea de veto a Rusiei și a Chinei face ca ONU să nu aibă niciun efect în fața agresiunii rusești și chinezești.

În condițiile în care reforma sau înlocuirea ONU este imposibilă, singura alternativă viabilă este o NATO deschisă la nivel mondial. Pornind de la bazele sale nord-atlantice, NATO ar putea evolua într-o alianță a democrațiilor globale: Organizația Tratatului Noii Alianțe.

Pentru a realiza acest lucru, NATO trebuie mai întâi să își reformeze structura existentă. Alianța trebuie să consolideze de urgență procedurile de executare pentru membrii care nu își îndeplinesc angajamentele privind cheltuielile de apărare de minimum 2% din PIB. Intervențiile eșuate din Afganistan și Libia trebuie, de asemenea, să facă obiectul unei reflecții.

De asemenea, NATO trebuie să revizuiască și să îmbunătățească aplicarea standardelor democratice și anticorupție ale membrilor săi. Turcia și Ungaria sunt vinovați evidenți, dar nu sunt singurele riscuri (după cum ne reamintesc tendințele autoritare ale lui Donald Trump). Unanimitatea ar trebui, de asemenea, să fie abandonată ca cerință pentru aderarea noilor membri, deoarece istoria recentă (cu privire la aderarea Suediei și Finlandei) a arătat cum un ciclu electoral într-o singură țară poate ține ostatică întreaga alianță.

Pentru a se pregăti pe termen lung, NATO ar trebui, de asemenea, să dezvolte programe de investiții și de formare pentru potențialii noi membri din zonele mai sărace ale lumii. Astfel de programe trebuie să fie privite ca investiții în securitatea noastră colectivă pe termen lung. Atunci când țările mai sărace vor fi mai bine pregătite să se apere pe ele însele și democrațiile lor, agresorilor le va fi mai greu să le destabilizeze, iar membrii NATO se vor confrunta cu mai puține pericole care emană de la acestea.

Disponibilitatea NATO de a accepta membri din afara Atlanticului de Nord ar trimite un mesaj clar adversarilor săi și celor care duc deja un război hibrid împotriva membrilor săi: „Retrageți-vă”. În mod crucial, ar transmite, de asemenea, un mesaj important aliaților săi din afara Europei: „Suntem serioși. Pacea și libertatea nu sunt doar sloganuri, ci acțiuni. NATO apără democrațiile, iar voi sunteți bineveniți să vă alăturați nouă dacă sunteți gata să contribuiți”.

Peisajul amenințărilor din secolul XXI necesită o alianță globală capabilă de apărare reciprocă. Poate că NATO are defecte, dar rămâne cea mai eficientă alianță defensivă de care dispune lumea democratică. Trebuie să îi consolidăm bazele existente și să ne pregătim să îi deschidem ușile. În tradiția logicii fondatoare a NATO, dar evoluată pentru a face față unui nou peisaj geopolitic, Noua Organizație a Tratatului de Alianță ar proteja lumea liberă prin menținerea vechilor inamici afară, a aliaților, atât noi, cât și vechi, înăuntru, și a noilor amenințări la pământ.