TELEJURNAL REGIONAL

Centura Clujului a primit avizul de mediu. O petiție publică cere regândirea proiectului

Viitoarea centură metropolitană a Clujului a primit avizul de mediu, ceea ce înseamnă că lansarea licitației pentru începerea lucrărilor se apropie cu pași repezi. Proiectul ambițios este așteptat de șoferi, sătui de ambuteiajele zilnice. Cu toate acestea există și păreri contra. O petiție publică cere regândirea proiectului astfel încât să nu afecteze zonele naturale, cum ar fi faimoasa pădure Hoia-Baciu.

12 Ianuarie 2021, 14:23 (actualizat 12 Ianuarie 2021, 14:25) Știrile TVR |
Centura Clujului, aviz favorabil
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Viitoarea centură metropolitană împreună cu drumurile de legătură vor însemna, în prima etapă 65 de km de șosea. Centură va porni din zona intrării pe autostrada Transilvania, va traversa zona de nord a celei mari comune din țară, Florești, după care va ocoli municipiul Cluj-Napoca prin pădurea Făget, iar mai apoi va ieși în zona comunei Apahida. Startul lucrărilor este prevăzut pentru perioada imediat următoare, după ce zilele acestea s-a obținut avizul de mediu.

Centură metropolitană reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Cluj-Napoca, gândit pentru a oferi locuitorilor cât mai multe variante pentru a scapă de aglomerația din zona centrală, dar și pentru a scoate traficul greu din apropiera cartierelor. Centură va fi gândită pentru viitor, astfel că unele bretele vor crea legături spre importante puncte de interes.

Mai multe asociații din Cluj au lansat o petiție publică denumită ,,Nu distrugeți natură cu centură’’, prin care cer că autoritatiile să regândească zonele prin care ar urmă să traverseze viitoarea șosea.

Proiectul centurii metropolitane este estimat la 250 de milioane de euro, din care 150 ar putea fi asigurați din fonduri europene.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 13°C
IASI 18°C 16°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 9°C
CRAIOVA 18°C 13°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI