Centrul de Mari Arși de la Timișoara a fost inaugurat. Trei saloane din cinci sunt funcționale

9 octombrie 2019, 20:14

Pacienții cu arsuri grave, pe mai mult de 25% din suprafața corpului, au nevoie de măsuri deosebite de îngrijire. Trebuie să fie singuri în salon, izolați complet de mediul exterior, pentru a reduce riscul unor infecții.

La clinica de la Timișoara funcționează trei astfel de boxe speciale.

Proiectul de realizare a unui centru destinat pacienților cu arsuri grave la Timișoara a început în urmă cu aproape 10 ani, prin amenajarea unui nou corp de clădire în cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică și Reparatorie Casa Austria.

Primele saloane au fost gata în 2016 și de atunci au așteptat ca Ministerul Sănătății să cumpere aparatura necesară. Alte două paturi, deși dispun de dotările necesare, mai au nevoie de semnarea unor documente suplimentare pentru a putea fi folosite.

Și la Spitalul „Sf. Spiridon” există un corp de clădire modernizat care poate trata pacienți cu arsuri pe o suprafață mai mare de 25% din corp. Au durat cinci ani lucrările, iar clinica de mari arși a fost gata în 2017. Abia anul acesta au ajuns și echipamentele. Clinica va fi deschisă oficial săptămâna viitoare. 5 pacienți cu arsuri grave vor putea fi tratați la Iași.

Alte două paturi pentru marii arşi au fost amenjate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, însă în acest caz investiția a fost făcută de spital și de consiliul județean, iar echipamentele au fost donate de sponsori.

În afară de aceste centre, doar la București mai pot fi tratați pacienți cu arsuri pe mai mult de 25% din suprafața corpului. Sunt 11 paturi la Spitalul Floreasca și Bagdasar Arseni, precum și 10 rezerve pentru copii la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite