Centenarul Marii Uniri | 80 de ani de la inaugurarea Marii Fresce a Ateneului Român

22 mai 2018, 11:11

Concertul vocal-simfonic susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta maestrului Iosif Prunner, i-a purtat pe cei prezenţi prin repertoriul naţional.

Marea Frescă a Ateneului Român a fost inaugurată pe 26 mai 1938.

Fresca e o lecţie de istorie pictată şi cuprinde 25 de episoade din istoria neamului, printre care momentul intrării Împăratului Traian în Dacia, revolta lui Tudor Vladimirescu sau Unirea Principatelor.

Fresca a fost realizată de Costin Petrescu între 1933 şi 1938.

Ateneul Român era gata din 1888, numai că autorităţile de atunci au dezbătut vreme de patru decenii ce momente din istoria românilor să fie pictate.

Tot luni seară a fost lansat filmul documentar „Marea Frescă a Ateneului Român”, iar în foaier au fost expuse  fotografii.

Evenimentul face parte din seria dedicată Centenarului Marii Uniri şi a fost organizat de Primăria Capitalei şi Patriarhia Română.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite