Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Celulă de criză pentru românul răpit. MAE, în contact permanent cu autoritățile din Burkina Faso

Soarta romanului răpit sâmbătă în Burkina Faso este neclară. Agenţiile de presă, care citează militari din capitala Ouagadougou, nu exclud posibilitatea ca bărbatul, ofiţer de pază la o mină de mangan, să fi fost deja dus de răpitori în statul vecin, Mali. Acest lucru este susţinut şi de Ministerul român de Externe, care a activat celula de criză.

05 Aprilie 2015, 12:17 (actualizat 09 Aprilie 2015, 16:15) |
$article.media.images[0].description
Român răpit în Burkina Faso"

Celula de criză convocată de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, este în contact permanent cu autoritățile din Burkina Faso prin ambasadele României din regiune şi cu autoritățile franceze, în cazul românului răpit, se arată într-un comunicat MAE.

Autorităţile române mai sunt legătură şi cu familia acestuia.

Un cetăţean român, angajat al unei companii miniere din nordul statului african Burkina Faso, a fost răpit sâmbătă de mai mulţi barbaţi înarmaţi. Românul este agent de securitate şi era în misiune de patrulare în apropierea minei de mangan din Tambao, oraş situat foarte aproape de graniţele cu Mali şi Niger.

Potrivit reprezentanţilor companiei, citaţi de Reuters, cinci bărbaţi înarmaţi au atacat maşina care patrula.

"Una dintre patrulele noastre a fost atacată' și 'românul care conducea patrula a fost răpit", a declarat directorul societății Pan African Minerals. El a mai spus că un jandarm este grav rănit, iar șoferul este rănit la un picior.

Românul răpit nu ar fi fost rănit în schimbul de focuri, precizează MAE. Deocamdată, nimeni nu a revendicat atacul asupra patrulei din Burkina Faso, primul de acest gen din ultimii 10 ani.

Potrivit abcnews, care citează surse militare din Burkina Faso, românul ar deţine şi cetăţenia franceză, o informaţie care nu a fost însă confirmată până acum.

Autoritățile din Burkina Faso au detașat un important contingent militar în zonă pentru a-i identifica pe răpitori şi spun că este posibil ca bărbatul să fi fost dus în Mali.

Nordul statului Mali este încă de acum trei ani sub controlul unei grupări care are legături cu organizaţia teroristă Al-Qaida. Intervenţia de acum doi ani a armatei franceze nu a reuşit să elibereze regiunea care este în continuare nesigură, în ciuda trupelor ONU de menţinere a păcii staţionate acolo.

 

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 29°C
IASI 29°C 28°C
CLUJ 26°C 27°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 30°C 31°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Iulie 2018, 04:13
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-07-2018
Deschidere: 7990.15
Maxim: 7990.15
Mimim: 7850.84
Variatie: -1.58%
SNG
30.50
5.03%
TLV
2.48
0.4%
SNP
0.31
4.64%
BRD
13.40
0.15%
TGN
324.50
1.22%
EL
9.19
0%
SIF2
1.33
0.6%
SIF5
2.09
0.72%
TEL
21.70
2.25%
FP
0.89
0.22%
ARHIVĂ ȘTIRI