Cele 12 ferestre ale Teatrului Evreiesc pictate de Jana Gertler, într-o carte în formă de vitralii

16 octombrie 2017, 19:03

Jana Gertler îl laudă pe prietenul ei mai tânăr. Însă ea este cea care a pictat cele 12 ferestre din foaierul Teatrului Evreiesc, la aproape 90 de ani și la numai o lună după ce și-a fracturat soldul, în iarna anului 2015.

La unii oameni, fractura la această vârstă este mortală, nu se supraviețuiește un an la o persoană de 80 – 90 de ani” – Christian Chiricuță, medic oncolog.

Profesorul Chiricuță a inițiat un proiect de terapie prin artă împreună cu Adrian Buga, pentru pacienții săi, bolnavi de cancer, și s-a gândit că l-ar putea aplica și în cazul Janei.

Timp de șase luni, Jana Gertler a pictat 2-3 ore pe zi, în timp ce fluiera sau cânta.

Cartea cu vitralii vorbește despre destinul unei învingătoare. Ca să scape de deportare, familia Janei s-a mutat din Oradea, în anii 40, în cinci orașe, până când a ajuns la București. Aici au scăpat ca prin minune de furia legionarilor. Jana avea doar 10 ani.

A urmat războiului. Tatăl ei s-a întors rănit de pe front. Și-a sprijinit fiica să urmeze Academia de Arte. În anii 50-60, Jana a devenit un artist cunoscut în țară și în lume.

Culorile sunt vesele! Da, asta e felul meu de a fi. Nu fac niciun efort” – Jana Gertler.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite