Cel puţin 37 de morţi după ce un avion de transport marfă s-a prăbușit în Kîrgîzstan, peste mai multe case

16 ianuarie 2017, 07:51

ACTUALIZARE Telejurnal 13.00 Marţi a fost decretată zi de doliu naţional. Guvernul kîrgîz anunţase iniţial că avionul aparţinea Turkish Airlines, dar informaţia a fost dezminţită de companie.

ACTUALIZARE 07.51 Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit luni dimineaţă lângă aeroportul Manas din Kîrgîzstan.

Cel puțin 37 de persoane şi-au pierdut viaţa, printre care 6 copii. Cele mai multe victime sunt locuitori ai satului unde a căzut aparatul Boeing 747, care a încercat să aterizeze în condiții de ceață densă, au precizat oficiali kîrgîzi, citați de agenţiile internaţionale preluate de Agerpres.

La ora locală 7,40 (1,40 GMT), „un avion cargo operat de o companie turcă, venind de la Hong Kong, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Manas (la Bișkek) din cauza unor condiții meteo nefavorabile”, a indicat pentru un radio kîrgîz un responsabil al ministerului pentru situații de urgență, Mukhammed Svarov, citat de AFP.

Cel puțin 15 case au fost distruse, a precizat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Elmira Cheripova.

„Avionul s-a prăbușit peste case, a omorât familii întregi”, a povestit pentru France Presse un martor al accidentului, care nu a vrut să își dea numele. „Nu a rămas nimic din case, oamenii au fost uciși cu toată familia și copiii lor, multe persoane dormeau”.

Potrivit media kîrgîză, avionul s-a prăbuşit lângă satul Datcha-Suu, foarte apropiat de aeroportul capitalei.

Președintele kîrgîz Almazbek Atambaiev și-a anulat vizita în China pentru a reveni la Bișkek.

Conform Reuters, care cita administrația aeroportului, avionul ar fi trebuit să facă o escală la Manas, lângă capitala Bișkek, în zborul de la Hong Kong la Istanbul.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite