Cel puţin 950 de persoane au murit, iar alte 600 au fost rănite în Afganistan, în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,1

22 iunie 2022, 09:25

Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika. Peste 600 de persoane au fost rănite.

Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost, a precizat oficialul adăugând că autorităţile continuă să evalueze pagubele.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

Nu au fost raportate pagube sau decese în Pakistan imediat după producerea seismului.

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

Seismul a fost resimţit în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter.

„Şocuri puternice şi lungi”, a scris pe site-ul EMSC un martor de la Kabul.

„A fost puternic”, a scris un alt martor din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite