Cel mai performant centru integrat de medicină nucleară din Europa, inaugurat la Spitalul Militar. Ministerul vrea deblocarea posturilor

21 februarie 2018, 11:46

În noul centru pot fi realizate investigații de tomografie computerizată cu scannere hibride, care combină imaginile de medicină nucleară cu cele de tomografie computerizată (asocierea unitară a investigaţiilor PET CT cu SPECT CT).

Tehnologia oferă posibilitatea unui diagnostic de înaltă specialitate şi performanţă, la standarde europene de calitate, siguranţă şi securitate a pacientului.

De noile servicii medicale vor beneficia toţi asiguraţii din sistemul public de sănătate.

„SPECT CT-ul este funcțional de mâine, investigațiile izotopice sunt decontate de către Casă și se adresează tuturor pacienților”, a anunțat managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniță-Radu.

PROGRAMĂRILE SE POT FACE LA NUMĂRUL: 021.319.30.79.

45 de pacienţi pot fi investigați zilnic.

„În ceea ce privește PET CT-ul, adică depistarea afecțiunilor oncologice, în măsura în care Casa Națională de Asigurări de Sănătate ne va include în program ca aceste investigații să fie gratuite, prin programul național al Casei, bineînțeles vor fi gratuite”, a precizat managerul spitalului.

Menţionăm că unitatea noastră a înaintat documentaţia necesară pentru includerea PET CT-ului în lista serviciilor medicale oferite de SUUMC şi decontate de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate„, precizează Spitalul Militar Central într-un comunicat de presă.

În momentul de față, ce avem aici, în acest centru, reprezintă, dacă vreți, dotarea cea mai performantă la nivel european într-un astfel de spital. Este un proiect care se duce undeva la o valoare de 4 milioane și jumătate de euro, adică o sumă consistentă, o sumă pe care, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, Spitalul Militar a reușit să o aloce și să o investească în această tehnică, a declarat ministrul Mihai Fifor.

Au fost prevăzute în această sumă şi costurile necesare programelor de pregătire, respectiv supra-specializare a personalului medical implicat.

Este doar un prim pas, pentru că urmează în Spitalul Militar investiții foarte, foarte serioase, avem un program major de investiții pentru Spitalul Militar, însemnând o clădire nouă, un pavilion nou pe care intenționăm să-l construim în perioada imediat următoare, însemnând investiții în tehnică medicală, însemnând investiții în resursa umană„, a adăugat Fifor.

„Vreau să vă spun că suntem în pregătire cu un memorandum prin care solicităm deblocare de posturi pentru Armata Română, numărul total de posturi, din care 250 de medici vor fi pentru Spitalul Militar Central, pe diverse specialități, pentru că ne dorim, și am spus asta de la preluarea mandatului, ca medicina militară românească să continue să performeze și să fie zona poate cea mai interesantă din ceea ce înseamnă medicina românească”, a mai anunțat oficialul.

În România funcţionează în jur de 20 de centre de medicină nucleară. Prea puţine, dacă ne uităm la listele lungi de aşteptare din aceste instituţii medicale.

____________

Date de contact Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”

  • Telefon centrală: 021 319 30 51 – 60
  • Unitatea de Primire Urgenţă – Tel. fix – 021/ 312.14.58, 24 de ore din 24;
  • Spital – 021/ 319.30.51 – 60, int. 555 şi 554.
  • Adresa: Str. Calea Plevnei nr. 134, sector 1, Bucureşti (100 m de Gara de Nord)
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite