Un sistem complex de colectare a deşeurilor plutitoare a fost inaugurat la Oradea. Conceput de o Asociaţie din Olanda, dispozitivul prinde într-o cuşcă gunoaiele de pe cursul de apă. Echipamentul, testat în mai multe ţări europene, dar şi în Filipine sau Indonezia, va fi folosit în premieră în România pe Crişul Repede.
Sistemul de colectare a deşeurilor e simplu şi eficient. Are o cutie din plastic reciclat în care se strâng gunoaiele și care e fixată pe niște piloni care îi permit să se ridice la o înălțime de patru metri, în caz de viituri. PET-urile vor fi colectate de firma care a donat echipamentul. Acesta a costat 50.000 de euro.
Sistemul a fost instalat de angajații de la Apele Române Crișuri care a investit 10.000 de euro în proiect. În viitor astfel de lucrări de colectare a deșeurilor se vor face și pe alte râuri din Bihor, dar și din Cluj, Bistrița Năsăud și Satu Mare.
Sistemul a fost amplasat în Oradea pentru că, anul trecut, în această zonă au fost probleme cu inundațiile, iar viiturile au adus multe deșeuri din plastic.
Autoritățile caută și alte soluții pentru a opri trecerea deșeurilor plutitoare în Ungaria, pe cursurile de apă din vestul țării.