Cel mai mare spital mobil din țară, un experiment nereușit. Spitalul Modular de la Leţcani trece în administrarea ISU din Iaşi

După aproape 7 luni de inactivitate, Spitalul Modular de la Leţcani, cel mai mare din țară de acest fel, destinat tratării bolnavilor de COVID - 19, va trece în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi și va fi mutat într-o nouă locație. Ca și întreaga să existență, și această procedură, de predare-primire, este una de durată.

09 August 2021, 20:45 |

Construit cu 13 milioane de euro din banii contribuabililor din Iași și Neamț, spitalul din Lețcani a funcționat doar 3 luni, cu doar o treime din capacitate. Nu a avut avize, apoi au apărut deficiențe tehnice.

Instalaţia electrică internă e cea mai mare problemă, spunea directorul DSP Iași, fiind construită după normativele din Turcia și nu era clar dacă diferă sau nu de cele din România.

Cel mai mare spital mobil din ţară și unicul ROL 3 din România şi Sud Estul Europei a ajuns și obiectul unui dosar penal deschis după suspiciuni legate de achiziția acestuia. Acum, unitatea va fi predată Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Unitatea de la Lețcani are un sistem de presiune negativă pentru toate paturile, ceea ce reduce practic aproape de zero riscul contractării de infecţii bacteriene sau de altă natură.

Unitatea medicală formată din 100 de containere metalice urmează să fie demontată și transportată în zona Şorogari, de lângă Iași. Specialiştii ISU vor face verificări, astfel încât spitalul mobil să poată trata în siguranţă maximă victime ale unor posibile situaţii de urgenţă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI