Cei trei candidați la șefia DNA programați luni au trecut de proba interviului. Marți urmează să-și susțină proiectul ceilalți trei

3 septembrie 2018, 08:02

UPDATE Cei trei candidați la șefia DNA programați pentru luni au trecut de proba interviului cu ministrul Tudorel Toader: Sorin Armeanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean, procuror la DNA, la secția teritorială din Constanța, și Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

UPDATE Cu puțin timp în urmă, a ajuns la interviu Andrei Bodean, unul dintre candidații care va susține proba interviului astăzi, a transmis Vlad Ungar, de la sediul Ministerului Justiției. Sunt trei candidați care au fost programați pentru interviu astăzi, iar alți trei, mâine. Andrei Bodean este procuror la DNA, la secția teritorială din Constanța. El este cel care s-a ocupat de dosarul în care a fost condamnat fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu și tot el s-a ocupat de unul din dosarele în care Radu Mazăre a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare. Pe parcurusul zilei mai este așteptată astăzi la sediul MJ și Adina Florea, ea este procuror-general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Cel de-al treilea candidat de astăzi este Sorin Armeanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Fiecare candidat are la dispoziție o oră și 30 de minute pentru a-și prezenta proiectul managerial pentru DNA, apoi li se pun întrebări. Joi, Tudorel Toader ar trebui să spună care este propunerea sa pentru șefia DNA. Din acel moment e nevoie de avizul CSM, iar dacă avizul este pozitiv, numirea ar trebui să fie făcută de președintele Klaus Iohannis.

 

Cursa pentru șefia DNA continuă astăzi, cu interviurile celor selecționați de ministrul Justiţiei. Primii trei procurori admişi la selecţia pentru şefia DNA susţin interviurile la Ministerul Justiţiei, de la ora 11. Ei vor fi chestionați de ministrul Tudorel Toader.

Procurorii Paula Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Sorin Armeanu, Adina Florea şi Andrei Bodean întrunesc condițiile legale.

Ei au fost declarați admiși pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DNA.

Astăzi, de la ora 11.00, vor susţine interviurile Sorin Armeanu, Andrei Bodean și Adina Florea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite