Cea mai mare competiție canină din țară se desfășoară zilele acestea la Oradea. Peste 700 dintre cele mai alese exemplare din România și din străinatate se întrec în fața arbitrilor extrem de exigenți. Emoții mai pentru proprietarii care speră să obțină titlul de campioni pentru câinii de care sunt mândri.
În centrul atenţiei au fost, în prima zi a concursului, ciobăneștii caucazieni. Cu o statură impresionantă, toţi au stârnit admiraţia spectatorilor. Şi juriul a hotărât cu greu învingatorii. Pe primul loc a urcat Bogúr, un uriaş de 80 de kilograme din Maramureş.
Competiție acerbă și între câinii din rasele mici, mai ales chihuahua. Cei mai mulţi căţei din această rasă au venit din Austria.
Dacă arbitrii au criterii stricte de evaluare, vizitatorii au propriile preferințe.
Câinii câştigători sunt recompensaţi cu diplome, trofee şi mai ales cu multă mâncare.